Programul Operational Regional (Regio) 2014 – 2020 schimba aproape radical viziunea alocarii de fonduri europene unor proiecte de dezvoltare, desi va continua sa finanteze investitiile din perioada programului 2007 – 2013. Toate proiectele care vor fi acceptate la finantare trebuie sa faca parte dintr-o strategie de dezvoltare. De asemenea, Uniunea Europeana (UE) pune accent pe zona de competitivitate si se insista pe alocarea de finantari importante pentru centrele urbane. “Conceptul conform caruia trebuie sa finantam zonele defavorizate este deja depasit.
Se considera ca a finanta, a stimula, a sprijini centre urbane puternice aduce dezvoltare si zonelor din jur. Astfel, vor primi finantare toate resedintele de judet, pe proiecte integrate in strategii. De asemenea, se acorda atentie proiectelor de eficienta energetica. Pe Axa 3 a programului sunt finantate toate actiunile care vor conduce la reducerea consumului de energie, la obtinerea de energie verde etc.”, a declarat
Vasile Asandei, director general al ADR-NE (foto).
Transferul tehnlogic este o prioritate
În Regiunea Nord-Est, aproximativ 30,7 milioane de euro vor fi alocati pentru centrele de transfer tehnologic, o noutate fata de programul anterior, iar 99,2 milioane de euro pentru a sprijini IMM-urile sa devina mai competitive. Municipiile resedinta de judet vor avea o axa prioritara dedicata, Axa 4 – Dezvoltare urbana, conturata în ideea fructificarii Strategiilor integrate de dezvoltare urbana, cu o alocare financiara de 206 milioane de euro. Orasele mici si mijlocii vor putea finanta activitati similare prin Axele 3, 5 si 10. În plus, se vor finanta investitii în educatia prescolara (crese si gradinite) si in cea universitara.
Dezvoltarea locala sta in responsabilitatea comunitatii
O alta noutate a programului o reprezinta conceptul de Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii locale (CLLD), pentru care sunt alocate fonduri în valoare de 14,9 milioane de euro la nivel regional. CLLD vizeaza proiecte pentru comunitatile marginalizate: investitii în infrastructura de sanatate, educatie, servicii sociale, locuinte sociale, activitati de economie sociala sau amenajarea spatiului urban degradat. Suma alocata regiunii va fi de peste un miliard de euro.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.