22 decembrie 2024

Ziua Naţională fără Tutun

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, în scopul sensibilizării populației României în ceea ce privește beneficiul renunțării la fumat.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură campaniei de marcare a acestei zile, prin activități și măsuri specifice menite să informeze și să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele nocive determinate de fumat în general.
Astfel, la nivel național, Agenția Națională Antidrog, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, va desfășura o campanie on-line de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la pericolele consumului de tutun şi practicile comerciale ale companiilor de tutun.



Tema este în concordanţă cu cea propusă anul acesta de Organizația Mondială a Sănătății pentru marcarea Zilei Mondiale Fără Tutun #TobaccoExposed, care urmăreşte să prevină consumul de tutun în general, prin protejarea tinerilor de influența industriei tutunului și prin demontarea miturilor și expunerea tacticilor de manipulare utilizate de această industrie.
Prin activitățile realizate în cadrul campaniei de marcare a Zilei Naționale Fără Tutun, Agenția Națională Antidrog își propune să contribuie la conștientizarea tinerilor în legătură cu manipularea de către companiile din industria tutunului, prin diversitatea produselor din tutun și atractivitatea design-ului, gratuitatea produselor etc., urmărind, în acelaşi timp, informarea și educarea noilor generații cu privire la riscurile fumatului activ și pasiv.

La nivel local, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău (CPECA) a organizat împreună cu partenerii de la Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău un workshop pe tema prevenirii consumului de tutun. Astfel, specialiștii CPECA Bacău au oferit informații angajaților Bibliotecii Județene într-un cadru restrâns și respectând toate reglementările impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Totodată, prin campania națională ”Fii Liber!”, s-a dorit îmbogățirea fondului de carte al Bibliotecii Județene și a filialelor, prin oferirea unui număr de 8 Ghiduri de Prevenire în Domeniul Drogurilor adresate specialiștilor – cu precădere specialiștilor în domeniul educației. Prin punerea la dispoziția publicului larg a acestor resurse, reprezentații CPECA Bacău își propun să ofere variante facile de informare și pregătire pentru specialiști în vederea îmbunătățirii activităților de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor.

În această perioadă, în mediul online, CPECA Bacău a oferit elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Teoretic ”Henri Coandă” Bacău informații utile cu privire la manipularea realizată de companiile din domeniul industriei de tutun (peste 20 de cadre didactice și peste 600 de elevi).

O altfel de expoziție va putea fi vizualizată de publicul larg începând de săptămâna viitoare pe site-ul Bibliotecii Județene ”C. Sturdza” Bacău și pagina de Facebook a CPECA Bacău grație eforturilor depuse de elevii și profesorii de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” Bacău.

Potrivit rezultatelor Studiului în şcoli privind consumul de alcool, tutun şi droguri ilicite în România – ESPAD 2019, realizat de Agenţia Naţională Antidrog:

Consumul de tutun în rândul adolescenţilor se menţine la valori similare celor observate în studiul anterior. Astfel, consumul de tutun de-a lungul vieții (care au consumat cel puțin o dată în viață) este de 49,5%, față de 41% media europeană.
Diferenţiat pe sexe, se observă valori asemănătoare ale consumului de tutun, atât în rândul băieţilor, cât şi al fetelor, ceea ce înseamnă că fetele tind să adopte acelaşi comportament de consum (49,4% băieți, față de 49,6% fete).
Consumul de ţigări în ultimele 30 de zile (consumul actual) își menține un nivel similar celui observat în anul 2011, ajungând la 31,2%.

Consumul zilnic de țigări în ultimele 30 de zile revine la valoarea înregistrată în anul 2011, respectiv18,4%.
Faţă de riscurile consumului de tutun, adolescenţii au o percepţie mai scăzută asupra consecinţelor nefaste la care se expun, în proporţie de 12% aceştia văzând un risc ridicat dacă fumează ocazional. Aceeaşi percepţie scăzută asupra riscului ridicat o au adolescenţii şi faţă de consumul ţigărilor electronice 1-2 ori, doar 9,1% dintre ei indicând în acest tip de comportament un risc ridicat. În schimb, 59% apreciază ca fiind un risc ridicat să fumeze unul sau mai multe pachete de ţigări pe zi.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img