Avem „marea” noastră, la Insulă, colmatată. N-a ieșit Poseidon cu tridentul din papură, oricum apa este până la genunchiul broaștei, pe mai mult de jumătate din albie. Ziua Marinei nu s-a sărbătorit la Bacău.
Adrian Gălușcă, voluntar, pe post de salvamar. „Peste tot sunt afișate avertismente. Scăldatul este interzis… Nu ține nimeni seamă! Se aventurează în apă și riscurile sunt mari. Sunt și copii lăsați nesupravegheați. Nu au fost evenimente care să necesite asistență medicală. Ultima dată am avut un caiac răsturnat. Am acordat primul ajutor. Persoana respectivă s-a speriat puțin, avea vestă de salvare, nu a fost nevoie de apelat la 112. Voluntari activi suntem în jur de 50. La bărci, la controale pe lacuri, antibraconaj.
Dacă ne atrage apa, urmăm apa
Iulian Chicu. „Am câteva zile de concediu dar vreau să mă duc la Bicaz. Este multă apă aici. Sunt gropi rămase de la excavații. Aparent, luciul de apă de la Insulă este îmbietor, dar ascunde capcane. Ne străduim ca cei care vin să se bucure de condițiile oferite aici, să se conformeze regulilor. Nu vor să țină cont de avertismentele noastre.
Suntem pregătiți, antrenați. Avem mai mult de 30 de bărci, caiace duble, simple, canoe. Pot benefiocia de ele copiii însoțiți de adulți. Barca de intervenție este acționată electric, gestionată de salvamar, cu certificat, permis de conducere pentru ambarcațiuni… diplomă.
Noi organizăm și cursuri de acordare a primului ajutor. Sâmbăta și duminica este cel mai aglomerat. Pe căldura asta, lumea vine să se relaxeze aici mai pe seară. Nu am organizat ceva festiv pentru ziua de 15 august, de Ziua Marinei.
Nea Nelu e în spital…” Pentru cine nu știe, Nea Nelu are brevet de căpitan și s-a ocupat de recondiționarea vechilor ambarcațiuni și modernizarea fostului debarcader. Ioan Bîșcă
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.