Organizatia judeteana a Partidei Romilor organizeaza sâmbata, 7 aprilie, o intâlnire cu autoritatile judetului si ale municipiului, prilejuita de Ziua Internationala a Romilor, marcata pe 8 aprilie, in toata lumea. “Am decis sa organizam acest eveniment sâmbata deoarece crestinii romano-catolici sarbatoresc duminica Invierea Domnului”, a declarat Paustin Balan, presedintele filialei judetene a PR Bacau. Vor fi prezenti in sala de conferinte a Scolii “Domnita Maria” reprezentanti ai Prefecturii, Primariei Bacau, ai Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ), ai Politiei Locale, DSP, AJOFM, DGASPC, SPAS si ai unor partide politice. Intâlnirea va incepe la ora 9.30. “Vom analiza modul in care au evoluat relatiile de colaborare dintre Patida Romilor si aceste institutii, pe parcursul anului 2011, si care au fost rezultatele”, arata Paustin Balan. Dezbaterea va fi urmata de un spectacol artistic prezentat de copii si tineri din Bacau, Valea Seaca, Sascut, Moinesti, Comanesti si Buhusi. In a doua parte a manifestarii, va avea loc o festivitate de premiere a celor mai talentati si silitori copii, dar si a liderilor locali care s-au implicat cu trup si suflet in viata comunitatilor de romi. (Silvia P.)