28 noiembrie 2024

 Ziua Drapelului, sărbătorită la Alergo

Alergo, magazinul de pe strada Mihai Viteazul, a pregătit un început de săptămână cu adevărat interesant. Astăzi este Ziua Drapelului Național, iar acest evenimet este aniversat și la magazinul Alergo, încă din weekend. O ghirlandă uriașă din baloane roșii, galbene și albastre îi întâmpină pe oaspeți.

Aici cumpărătorii sunt întâmpinați cu bucurie în fiecare zi dar astăzi pot găsi articole de îmbrăcăminte marca Vestiment Evolutiv, de cea mai bună calitate, pentru toată familia. Și pentru că a fost în weekend și Ziua Iei, magazinul Alergo a oferit băcăuanilor posibilitatea achiziționării unor astfel de articole dar și alte elemente vestimentare autohtone.



Remarcabil a fost că am întâlnit-o și pe cea care conduce destinele Vestiment Evolutiv de peste 25 de ani, doamna Mariana Cucu, care purta o ie confecționată chiar de ea în urmă cu 40 de ani, pe când era elevă, fiind o temă pentru orele de lucru manual care la acea vreme erau în programa școlară.

Camașa tradițională purtată de doamna Mariana Cucu a căpătat valoare sentimentală nu numai prin prisma vechimii de 40 de ani ci și prin faptul că aceasta a fost purtată de câteva ori și de fiicele ei. Practic, această cămașă devine un patrimoniu de familie.

Revenind la Ziua Drapelului Național, dacă astăzi vrei să îți împodobești casa, biroul, mașina, sau dacă pur și simplu îți dorești un steag, cea mai bună variantă o găsești la Alergo, pe strada Mihai Viteazul.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014