Oficialitatile bacauane au marcat Ziua Drapelului National. Ploaia s-a oprit la timp pentru manifestarile programate in Piata Tricolorului.
Ziua Drapelului a fost proclamata prin Legea nr. 96/1998 si se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie. Conform legii, aceasta zi trebuie marcata de catre autoritatile publice si de celelalte institutii ale statului prin organizarea unor programe si manifestari cultural-educative, cu caracter evocator sau stiintific, consacrate istoriei patriei, precum si prin ceremonii militare specifice, organizate in cadrul unitatilor Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne. In municipiu, manifestarile prilejuite de aceasta zi au inceput de dimineata in Piata Prefecturii. Alaturi de militari si angajatii Ministerului Administratiei si Internelor au fost si oficialitatile locale, in frunte cu prefectul Claudiu Serban. Dupa salutul oficial, s-a intonat imnul national si au urmat alocutiunile invitatilor. "Ne aflam aici pentru a celebra o zi speciala din istoria poporului român. Este o zi statornicita pentru a servi drept popas spiritual românilor de pretutindeni", a declarat prefectul Claudiu Serban. "Cu respect
sa ne plecam capetele in fata drapelului incarcat de gloria atâtor batalii date de-a lungul istoriei pentru libertate", a invitat si Dumitru Braneanu, vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau. Acesta le-a multumit in finalul discursului sau celor care si-au exprimat dreptul constitutional de a vota in 10 iunie, la alegeri. "Drapelul national este simbolul apartenentei la acelasi neam si la aceleasi valori spirituale. Aceste valori nu se pierd, indiferent de transformarile pe care le suporta societatea in timp", a spus si viceprimarul Dragos Luchian.
Drapelul a fost adus apoi in fata publicului. Dupa ce a fost sfintit de un sobor de preoti, oficialitatile au sarutat drapelul dupa care a fost inaltat pe muzica imnului national. A urmat defilarea garzii care a si incheiat ceremonia dedicata Zilei Drapelului National.
Andreea Gavrila