Bucovineni pe care drumurile vietii i-au purtat pe meleaguri bacauane s-au adunat in acest sfârsit de saptamâna la Galeriile de arta „Frunzetti” ca sa participe la manifestarile omagiale organizate de Societatea pentru Cultura si Literatura Româna in Bucovina, Organizatia Bacau, dedicate Zilei Bucovinei.
Evenimentul ar fi trebuit sa se desfasoare in cadrul oferit de expozitia celei de-a III-a editii a Taberei de pictura de la Straja asezata deja pe simezele Galeriei „Alfa” insa noile norme legale privind masurile pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente a facut imposibil acest deziderat.
Astfel, sarbatoarea bucovinenilor s-a derulat intr-o atmosfera mai sobra decât de obicei, lucru generat si de sirul de evenimente tragice care au marcat acest sfârsit de an. Cu profesoara Elena Bostan, presedinta organizatiei, in rol de gazda si prezentator, sarbatoarea a fost deschisa de „Balada” lui Ciprian Porumbescu interpretata de tânarul violonist Daniel Rotariu, elev al Colegiului National de Arta „George Apostu”.
A urmat un apel la memorie lansat de prof. Alin Popa de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” care a reevocat cu minutiozitatea istoricului evenimentele de la sfârsitul anului 1918 care au culminat cu unirea Bucovinei cu România din 28 noiembrie. O misiune dificila a avut-o criticul de arta Iulian Bucur care a fost pus in fata situatiei de a prezenta o expozitie in lipsa acesteia.
[wonderplugin_gallery id=”396″]
„Am participat la vernisaje din care a lipsit uneori publicul, alteori autorul, dar niciodata, pâna acum, n-am participat la o expozitie din care sa lipseasca martorii principali: tablourile” a remarcat Iulian Bucur in prezentarea sa. Seria de manifestari s-a incheiat prin lansarea volumelor de versuri „Ochiul curcubeului” si „Francesca” semnate de Elena Bostan-Delavicov, carti aparute la Editura Egal si care au beneficiat de prezentarea criticului literar Petre Isachi, dar si a pliantului realizat cu aceasta ocazie de catre Aurica si Ciprian Iftimiu, membri ai SCLRB.
„Ne bucuram totdeauna de prezent, prefiguram, dupa puteri, viitorul, dar radacinile noastre sunt intr-un trecut pe care ni-l asumam” a marturisit, cu emotie, prof. Elena Bostan, presedinta SCLRB.