8 noiembrie 2024

Ziua Basarabiei si Ziua Nationala a României sarbatorite la Muzeul „Iulian Antonescu”

„1 Decembrie 1918. Unirea cea Mare in constiinta Românilor”, manifestare dedicata Zilei Nationale a României, a fost organizata la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau, in parteneriat cu Asociatia Refugiatilor din Basarabia , Bucovina si Tinutul Herta, Asociatia Culturala „Pro Basarabia si Bucovina”- Filiala Bacau, Arhivele Nationale Bacau si Grupul de Initiativa Basarabeana – Filiala Bacau.

In deschiderea evenimentului s-a intonat imnul României, urmat de un moment de reculegere pentru eroii de la 1918. Mariana Popa, directorul Compexului Muzeal „Iulian Antonescu” a expus importanta momentului 1918 si a facut istoricul Zilei Nationale a României: „La 28 noiembrie 1918 a avut loc unirea Basarabiei cu România.



Intre 1866 si 1946, Ziua Nationala a României era data de 10 Mai. Intre 1948 si 1989, in perioada comunista, Ziua Nationala se sarbatorea pe 23 august, iar prin Legea 10 din 1990, a fost decretata ca Zi Nationala a României, data de 1 Decembrie.”

Despre importanta evenimentului au vorbit: Ioan Seniuc- presedinte de onoare, Asociatia Refugiatilor din Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta; prof. univ. dr. Vasile Puiu- presedinte Asociatia Culturala „Pro Basarabia si Bucovina”, Filiala Bacau; Ioan Cuciurescu- Grupul de Initiativa Basarabeana, Filiala Bacau; prof. Vilica Munteanu- director Arhivele Nationale Bacau si prof. dr. Anton Cosa- muzeograf, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau, care a relatat despre soarta românilor din jurul granitelor României.

„Pentru ei este oare 1 Decembrie zi nationala? Face statul român ceva pentru aceste comunitati românesti aflate intr-un proces inaintat de asimilare de catre statele in care traiesc ele astazi? Numarul românilor care traiesc astazi in tarile din jurul României este unul deloc de neglijat. Si dau doar câteva exemple: in Basarabia sunt trei milioane, in regiunea Odessa sunt 124.000, in toata Ucraina sunt circa o jumatate de milion de români si lista poate continua.” In finalul activitatii au avut loc momente artistice in interpretarea unor studenti basarabeni care studiaza in Bacau.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014