13 septembrie 2024
EvenimentZiua Armatei Romane: un omagiu adus eroilor

Ziua Armatei Romane: un omagiu adus eroilor

Oficialii Armatei si cei ai autoritatilor locale au marcat ziua de 25 octombrie. In Bacau, la fel ca in toata tara, s-au depus jerbe de flori pentru eroii neamului, cazuti la datorie.

Armata Româna a fost in centrul manifestarilor de 25 octombrie. Oficialii au incercat sa reaminteasca in special criticilor ca armatei ii datoram Independenta, statul unitar si eliberarea tarii de sub dominatia germana. "Este ziua in care, in ofensiva de eliberare a Ardealului de nord, armata a ajuns aproape de granitele cu Ungaria. Atunci a inceput ofensiva si ultima brazda de pamânt a fost salvata. Am repus bornele vechi furate prin Dictatul de Viena si România a revenit in granite. Armata Româna a fost a poporului, este pentru popor si va dainui cât va exista neamul românesc. La multi ani, Armata Româna!", a declarat col.(r) Valerian Timofte.
Pentru prima data in istoria acestor manifestari, Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a transmis un mesaj militarilor. "Este un moment de referinta atât pentru cei care poarta cu mândrie uniforma militara, cât si pentru intregul popor. Marturie vie a vremurilor de lupta sunt bravii veterani de razboi si urmasii celor cazuti pe câmpul de batalie. Este un moment in care trebuie sa ne amintim de cei care au luptat pâna la sacrificiul suprem", a transmis in numele ministrului Catalin Bahneanu, comandantul Garnizoanei Bacau. "Este o onoare sa cinstim eroii, armata, pe cei care ne-au facut ca azi sa traim in libertate. Marcam un moment important in istoria poporului român, in care trebuie sa pretuim toti eroii patriei", a explicat si Constantin Scripat, prefect Bacau.
De pe margine au asistat la ceremonialul religios si la depunerea de coroane, simplii bacauani care au dorit astfel sa aduca un omagiu inaintasilor.
Dupa ce reprezentantii institutiilor, partidelor politice, asociatiilor cadrelor militare si societatilor au depus coroanele de flori, ca in fiecare an, a urmat defilarea Garzii de Onoare, care a pus capat manifestarilor de Ziua Armatei.
Andreea Gavrila





spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img