25 noiembrie 2024

Zilierii, taiati de la ajutorul social

Introducerea registrului de evidenta a celor care presteaza munci ocazionale a dus la scaderea considerabila a beneficiarilor de ajutor social (Legea 416/2001 privind venitul minim garantat). O demonstreaza situatia comparativa a persoanelor care au primit in vara aceasta prestatie sociala si a celor care au beneficiat de ea in iarna 2012-2013. In decembrie 2012 si ianuarie 2013, lunar, Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau a achitat aproape 8.300 de ajutoare sociale la tot atâtea familii. In vara anului trecut, lunar, au fost platite, in medie, 6.800. Asadar, ca urmare a raportarii de catre agentii economici a orelor de munca prestate de catre sezonieri, vara numarul beneficiarilor de ajutor scade cu minimum 1.500 de familii. Aceasta inseamna economii de câteva sute de mii de lei in fiecare an la bugetul statului. Dar acesta mai câstiga inca o suma de bani ca urmare a prestarii de munci sezoniere de catre cei care sunt saraci si lucreaza ocazional. Toti zilierii sunt obligati sa achite impozitul de 16 la suta la suma pe care o primesc de la cei la care muncesc cu ziua, ei trebuind sa fie platiti cu un tarif pe ora de minimum 2 lei si maximum 10 lei. Impozitul se retine si se vireaza in urmatoarea luna de catre cel care ii angajeaza ca zilieri. Deci pentru lunile in care a fost virat impozitul, zilierul nu mai primeste ajutor, deoarece realizeaza venituri impozabile care il exclud de la acest drept. Dar, pentru zilieri, nu se datoreaza nicio contributie de asigurari sociale, astfel ca ei nu au dreptul la concediu medical platit, la medicamente compensate ori gratuite, la pensie si nici la celelalte facilitati prevazute de lege pentru salariatii angajati. In schimb, cei care iau ajutor social beneficiaza de asigurare de sanatate.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014