24 noiembrie 2024

„Zilele Ștefaniene”, ediția a III-a la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

La împlinirea a 520 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt, în preajma zilei sale de pomenire, 2 iulie, dorim să subliniem importanța și contribuția moștenirii istorice, culturale și spirituale, ce poartă pecetea marelui voievod născut la Borzești, județul Bacău.

Iată de ce, în perioada 1-3 iulie a.c., în vechile târguri medievale și reședințe voievodale Bacău și Roman, s-au desfășurat o serie de activități cultural-științifice și religioase, sub genericul „Zilele Ștefaniene”, ediția a III-a, prin care istoricii și cercetătorii, clerici și mireni, au pus încă o dată în lumină personalitatea și realizările singurului domnitor al Moldovei trecut în rândul sfinților.



S-au alăturat acestui onorant demers cu scop omagial importante instituții din județele Bacău și Neamț, dar și parteneri veniți din spații istorice care aduc aminte și reconfigurează în plan simbolic vechea Moldovă ștefaniană: Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Roman, Protopopiatul Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul de Istorie Roman, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești, Parohia „Ștefan cel Mare și Sfânt” Roman, Parohia Precista Bacău.

Primele două zile de activități s-au derulat la Roman, pentru ca în cea de-a III-a zi, gazdă să fie Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Cuvântul de deschidere l-a avut dr. Alin Sebastian Popa, după care a urmat salutul organizatorilor – pr.dr. Aurel-Florin Țușcanu. A fost prezentat și mesajul autorităților locale, binecuvântarea și mesajul Î.P.S. Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Evenimentul a continuat cu o sesiune de comunicări științifice care l-a avut ca moderator pe dr. Anton Coșa și pr.dr. Aurel-Florin Țușcanu.

  • Dr. Alin Sebastian Popa, Bacău, Arhitectura seculară ștefaniană;
  • Lector univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași –  Viața culturală și știința de carte în Moldova ștefaniană;
  • Dr. Anton Coșa, Bacău, Ctitoriile ștefaniene din județul Bacău;
  • Pr. Dr. Aurel Florin Țușcanu, Protopopiatul Roman, Episcopia Romanului (Mitropolia Țării de Jos) în documentele de cancelarie domnească din vremea lui Ștefan cel Mare. Jurisdicție și titulatură
  • Pr. Andrei Crețu, Episcopia Hușilor – Ctitorii ștefaniene din județul Vaslui

Proiecție film documentar în premieră – Graiul Odobeștilor, scurtmetraj, 16 minute; Regia și scenariul – Matei Elesei

În rolurile principale: Anamaria Vrîncianu, Tudor Bondoc

Cu participarea generalului de flotilă aeriană dr. Vasile Florea

Prezentare de carte

„Cel Mare și Sfânt – 2024, la 520 de ani de la Apus de soare”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2024. Autori: Ing. Viorel Nicolau, Ing. Constantin Pațilea.

Cu acest prilej a avut loc și un pelerinaj la ctitoriile Ștefaniene din județul Bacău, Biserica Precista din Bacău și Biserica din Borzești, iar la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești s-a derulat expoziția de medalistică „Documente în metal. Ștefan cel Mare în medalistica românească”, expusă și prezentată de colecționarul băcăuan  prof. Vilică Munteanu.

 

„Graiul Odobeștilor”

Matei Elisei

În cadrul manifestărilor s-a remarcat și lansarea unui film documentar „Graiul Odobeștilor”, ce poartă semnătura unui student băcăuan, Matei Elesei, despre care noi am mai scris în urmă cu doi ani, pe când era elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” pe când a realizat împreună cu niște colegi un film de scurt metraj cu care voia să participle la un festival de gen. Timpul a trecut iar acum Matei este student la Universitatea „Hyperion”, secția regie de film și tv, anul I.

„Cu ocazia examenului de sesiune din anul I, sesiunea a II-a, am realizat un film de docu-dramă, despre satul Odobești, intitulat „Graiul Odobeștilor”, care este despre satul copilăriei mele, satul unde am copilărit alături de bunicii mei, care mi-au oferit practice cunoștințele acestea față de istorie, tradiții și obiceiuri și mi-au arătat meleagurile acestea ale satului de care m-am îndrăgostit”, ne-a povestit Matei, care atunci când s-a plimbat cu bicicleta prin zonă a descoperit ruinele mănăstirii construite de Ștefan cel Mare după bătălia de la Vaslui.

Apoi a aflat că există și un document pe care marele domnitor l-a realizat după bătălia de la Vaslui și pe care l-a dat unui localnic de pe vremea respectivă, localnic pe care îl chema Ion Odoabă, cel după care a luat numele satul – Odobești. Fascinat de această poveste, Matei a început să străngă resurse, dar fără sponsorizări, pentru a investi în acest film. Ba chiar și-a vândut o parte din colecția de decorații și de săbii.

„Filmul este despre Odobești, are 16 minute și din punct de vedere al compoziției este împărțit în 3 acte. Prima parte este de ficțiune și care prezintă faptele, o anumită bătălie, o casă care arde, ca să introducă practic spectatorii în lumea Evului Mediu, și care prezintă particularități ale acestui sat. Apoi începe partea de documentar prin care domnul general Vasile Florea ne vorbește despre istoria satului, domnia sa fiind și autorul monografiei satului Odobești”, a explicat autorul documentarului „Graiul Odobeștilor” după care ne-a vorbit și despre realizarea acestei pelicule:

„A fost foarte greu, cu atât mai mult cu cât filmările cu bătălia s-au desfășurat în București, lucru care m-a complicat și mai tare. A trebuit să fac rost de recuzită, de armament, de armuri, pe care le-am închiriat de la Stdiourile Buftea, și mare mi-a fost surprinderea că Studiourile încă mai păstrează aceste obiecte de recuzită, de butaforie, încă de la Sergiu Nicolaescu și de la filme celbre cum ar fi „Mihai Viteazu”, „Mircea” și multe altele. A fost greu să realizez așa ceva și mă pun și în pielea figuranților, pentru că și eu am fost figurant în anumite scene de luptă în care armurile erau grele, săbiile erau grele, ne-am și lovit…”.

Apoi Matei ne-a povestit că realizarea filmului s-a realizat în zile multe. „Tot ce s-a tras s-a realizat în doar 8 zile de filmare, dar cu o muncă în spate de aproape 4 luni, de la scrierea scenariului până la regie. Eu am scris scenariul și eu semnez și regia. Iar finalul filmului este filmat în Muzeul Satului, unde am făcut rost chiar și de un bebeluș prin care să arătăm practic pacea de după război. Momentan filmul nu poate fi vizionat decât în astfel de evenimente pentru că urmează să particip cu el câteva festivaluri iar din toamnă – iarnă poate să apară pe rețelele de socializare.”

Acest material este ce-a de-a șaptea peliculă a lui Matei Elesei, iar ca participant în festival cu producție a sa, ultima data a fost la CineCopilăria, festivalul organizat la Buhuși în numele marii regizoare de filme pentru copii, Elisabeta Bostan. Cât despre proiectele viitoare, Matei ne-a dezvăluit: „probabil o perioadă o să mă mai limitez din a face film istoric pentru că au fost foarte multe dificultăți în realizarea acestuia, și resurse financiare pe care momentan nu pot să le obțin. Următorul film o să fie, sper și cred, o drama romantică, poveste ce se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, doar că nu are conotații istorice.”

Matei s-a bucurat la această lansare și de prezența dar și de sprijinul profesoarei din liceu, directoarea Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, prof. Adriana Măcincă.

 

„Eu am făcut un rol micuț în acest film. A trebuit să filmez la o mănăstire construită de Ștefan cel Mare, ca să arătăm durerea pe care o simțeau femeile lăsate acasă pe timpul războiului. Am filmat o scenă în care mă rugam la o sfântă icoană, pentru binele soțului meu, și am captat lacrimile pe care le aveam în timpul acela și durerea pe care o aveam în suflet. A fost o experiență frumoasă. Am mai filmat și în alte filme de ale lui Matei și îmi doresc să colaborăm și mai departe”

Mirabela Porondi, actriță în „Graiul Odobeștilor”

 

„Am participat la realizarea acestui film din postura de cetățean al comunei Odobești, din postura de autor al monografiei comunei Odobești pe care am scris-o în anul 2015, și reușind să studiez în arhive aproape doi ani de zile am reușit să cunosc atât de multe informații despre comuna mea, pe care cred că nimeni din comună nu le știa până la mine. Și le-am dat publicității, lansând această monografie în toate satele comunei. Și acum am ajuns, ca printr-un student de la facultatea de regie film din București, care are bunicii în comuna Odobești, să facem și un documentar. Este un material bun, folositor, deja am făcut o programare a prezentării lui în fața elevilor și părinților din toată comuna Odobești, și, de asemenea, o să îi fac o prezentare în fața elevilor de liceu și în fața cadrelor militare în rezervă, acțiuni ce vor avea loc în toamnă, la Cercul Militar din Bacău.”

Conf. Univ. Dr. Vasile Florea,General de Flotilă Aeriană



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014