Vineri, 7 august, pentru comanesteni incepe marea sarbatoare. In acest weekend, localnici si oaspeti se vor bucura de bogatul program pregatit de autoritati cu prilejul Zilelor Orasului Comanesti. Ca si in alti ani, punctele de interes vor fi competitiile sportive, festivitatile din Palatul Ghika si spectacolele de pe Dealul Galionului.
Vineri, la Cimitirul International, va avea loc un ceremonial religios-militar inchinat eroilor, la care vor participa reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale din România, ai Garnizoanei Bacau si atasati militari ai ambasadelor Rusiei, Germaniei, Ungariei si Austriei, apoi concursul de sah organizat la Palatul Ghika sub patronajul Elisabetei Polihroniade.
“Intrucât, de câtiva ani incoace, doamna Elisabeta Polihroniade se implica in viata comunitatii si participa la activitatile noastre, ne-am simtit datori sa-i conferim Titlul de Cetatean de Onoare al Orasului Comanesti”, a explicat primarul Viorel Miron.
“Costurile sunt minime”
Tot vineri, in Palatul Ghika, va avea loc premierea sportivilor merituosi si acordarea de diplome vârstnicilor care, in 2015, implinesc 50 de ani de casatorie. Seara, iubitorii muzicii populare sunt asteptati pe Dealul Galionului.
Sâmbata, de la ora 9, este programat Simpozionul Stiintific National “Dimitrie Ghika”, dupa-amiaza fiind dedicata, din nou, muzicii. Spectacolele vor incepe la ora 17, cu interpretii locali, urmati, de la ora 19, de Andreea Antonescu, Skizzo Skills si Keo. Duminica, pasionatii de sport vor putea fi prezenti in Parcul Ghika, unde se va desfasura “Turneul Comanesti” la tenis de câmp, iar cei iubitori de distractie, pe Dealul Galionului. Gratare incinse, valuri de bere si muzica pentru toate vârstele, asta vor gasi comanestenii aici, de la ora 17.
Petrecerea se va incheia târziu, in noapte, cu un foc de artificii. Intre invitati se afla artisti indragiti, ca Mioara Velicu, Elena Merisoreanu, Cristina Spatar, Directia 5 si Dj Mossano. Cele trei zile de sarbatoare, care vor aduce multa bucurie locuitorilor, nu au facut paguba bugetului local.
“Costurile sunt minime deoarece toate spectacolele sunt sustinute de sponsori, eforturile noastre fiind legate numai de ceea ce inseamna organizarea acestor manifestari”, a declarat Viorel Miron, primarul orasului Comanesti.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.