6 noiembrie 2024

Zilele municipiului Moinești 2021

În municipiul Moinești vor avea loc în perioada 3-5 septembrie, Manifestările Culturale ,,Zilele municipiului Moinești”, cu ocazia celebrării Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie), protectoarea și patroana spirituală a comunității moineștene.

Autoritățile locale care organizează acest eveniment ne anunță că în acest an, municipiul Moinești împlinește 584 de ani de atestare documentară (1437), 100 de ani de la declararea sa drept comună urbană (1921) și 20 de ani de când a devenit municipiu (2001), actualmente acesta având și statutul de stațiune turistică de interes local pentru arealul Moinești-Parcul Băi, o amplă zonă verde unde sunt localizate izvoarele cu ape minerale.



Programul manifestărilor este unul bogat și divers, din care nu lipsesc invitații speciali, muzica live și surprizele. Iată și câteva repere mai importante:

Vineri, 3 septembrie

Turneu de fotbal (inaugurare terenuri sportive), Concursuri de baschet și arte marțiale, Gala Sporturilor (premiere sportivi emeriți), Recital al artiștilor Asociației My Music Art

Sâmbătă, 4 septembrie

Competiții sportive, Parada și Gala Festivalului de Muzică Populară ,,Moineșteanca” (ediția a X-a), Premierea cuplurilor care au împlinit 50-60 de ani de căsătorie, Gala Cadrelor Didactice Pensionare, Vernisajul expoziției colective a Taberei Internaționale de Pictură și Sculptură ,,Artiștii Plastici în Moinești”

Duminică, 5 septembrie

Slujba religioasă și Hramul Catedralei ,,Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae”, Concursuri sportive, Concert pe scena din Parcul-Băi: Raoul și Ansamblul Artistic ,,Plăieșii” (Republica Moldova).
Programul complet poate fi vizualizat în imaginile alăturate.

Romulus-Dan BUSNEA




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri