În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să sărbătorească „Zilele Europene ale Patrimoniului” (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din 1992 şi în România, acest proiect oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar şi situri şi zone mai puţin cunoscute, precum şi informaţii care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.
Cu această ocazie, în instituţiile Complexului Muzeal „Ion Borcea” vor avea loc următoarele evenimente culturale:
• la Muzeul de Ştiinţele Naturii, ora 10.00, vizitatorii vor putea descoperi o lume mai puţin cunoscută publicului larg – universul din spatele expoziţiilor (activităţile desfăşurate de specialiştii de muzeu în realizarea expoziţiilor în scopul asigurării accesului la cunoaştere, educare şi recreere), pot vizita expoziţiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, precum şi Sera muzeului; expoziţiile temporare: „Mirodeniile, poveşti cu gust”, „O lume dispărută”, „Personalităţi băcăuane – Victor Nadolschi”, „Superorganismul – viaţa complexă a termitelor”, „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”
• la Subunitatea Vivariu – Istoria locului, începând cu ora 9.00 prezintă publicului interesat detalii cu privire la monumentul istoric în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi detalii inedite legate de istoricul expoziţiilor organizate de-a lungul timpului în acest lăcaş de cultură băcăuan.
• la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” – de la turnul de apă la un centru educaţional modern – începând cu ora 10.00, vizitatorii sunt invitaţi să descopere informaţii mai puţin cunoscute cu privire la monumentul istoric care, la începutul secolului, era rezerva de apă a oraşului Bacău.
La Observatorul Astronomic, publicul poate vizita expoziţia permanentă: „Universul – de la Pământ la stele” şi expoziţia temporară: „Noutăţi în astronautică”, iar prin spectacolul de planetariu poate face o călătorie virtuală prin Univers, prilej de cunoaştere şi delectare.
Cu ocazia acestui eveniment, accesul este gratuit.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.