Vara 2022 ne-a oferit până acum în Bacău 16 zile tropicale. Primul val de căldură, desfăşurat pe durata a 10 zile (27 iunie – 6 iulie), deşi poate surprinde prin poziţionarea în calendar sau prin valorile înregistrate (34-36 C), se încadrează în specificul climatologic al zonelor extracarpatice.
Maximul termic din 30 iunie (36,0 C), plasează deja anul 2022 în prima jumătate a celor mai călduroşi ani de după 2000 (v. grafic).
Evoluţia termică de până acum îmi aduce aminte de torida vara a anului 2012, atunci când s-au înregistrat nu mai puţin de 74 de zile tropicale, invazia persistentă a maselor de origine nord-africană determinând chiar înregistrarea unui nou record termic absolut pentru oraşul nostru (42,5 C!):
Temperaturi maxime înregistrate în Romania la data de 7 august 2012 (sursa: Viorica Dima şi colab – „Valuri de căldură în România”, Editura Printech, 2016)
Temperaturi maxime înregistrate în Romania la data de 7 august 2012 (sursa: Viorica Dima şi colab – „Valuri de căldură în România”, Editura Printech, 2016)
Este o certitudine că schimbările climatice pe care le traversăm ne vor aduce veri din ce în ce mai toride şi mai secetoase. O analiză făcută anul trecut pentru oraşul Bacău (click aici) demonstrează trendul ascendent al acestui fenomen cu impact negativ asupra unui întreg spectru de interacţiuni naturale, sociale şi economice:
Pentru luna iulie şi începutul lunii august trebuie să ne aşteptăm la noi valuri de căldură cu intensitate sporită. Prognozele avansate de modelul GFS estimează deja pentru săptămâna viitoare valori de 39-41 C (v. graficul de mai jos), ceea ce – în combinaţie cu deficitul pluviometric semnificativ – poate duce la compromiterea culturilor agricole pe suprafeţe întinse din judeţ.
Pentru noi, citadinii, disconfortul termic va pune la grea încercare răbdarea şi chiar sănătatea. În condiţiile efectului de insulă termică urbană, a te deplasa prin centrul oraşului la orele amiezii devine o provocare riscantă. Să nu uităm că valorile de temperatură oferite de staţiile meteo sunt înregistrate la umbră, în condiţii standardizate (adăpost meteo la 2 m înălţime, teren acoperit cu iarbă, absenţa construcţiilor în proximitate etc), deci valorile resimţite în zonele construite (cu densitate mare, lipsite de regulă de spaţii verzi sau măcar de pseudo-aliniamente de arbori cu umbră binefăcătoare) sunt cu câteva grade Celsius mai ridicate. Conf. dr. Lucian Sfîcă (UAIC) compara într-o recentă conferinţă specificul termic din centrul Bacăului cu cel dintr-o localitate de câmpie din judeţul Buzău. Verile copilăriei noastre se pare că au dispărut încetul cu încetul. Rămâne „în aer” interogaţia deja formulată aici, pe blog: Cât timp mai avem până când bucuriile specifice sezonului estival vor fi umbrite de disconfortul şi chiar chinul suportării unor valuri de căldură din ce în ce mai accentuate?