Contiuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 5, Anul VIII, Marți, 27 iulie 1910.
Din sumarul acestui număr: 109 ani de la descoperirea primului izvor mineral; în urma unei campanii de presă plină de venin și fără scrupule îndreptată spre epitropul C. B. Pennescu, ziarul cere renunțarea la orice acțiune potrivnică stațiunii, care tinde să-i scadă prestigiul și mândria națională, obținute cu atâtea sacrificii; ziarul, în cel de-al optulea an consecutiv de la noua sa apariție și un bilanț al celor opt sezoane, cu totul special, neobișnuit; neurastenia nu ajunge la Slănic; poante bune în ,,Slănicul vesel”, dar și de pe ,,Strunele Slănicului”; un somnanbul la Slănic.
Cu ocazia împlinirii a 109 ani de la descoperirea primului izvor mineral de la Slănic-Moldova, de către serdarul Mihalachi Spiridon, medicul-publicist Adolf Steuerman-Rodion redă un arc peste timp, punctând momentele mai importante din viața stațiunii, în articolul ,,După 110 ani”. Normal, acesta ar fi trebuit să apară cu titlul ,,După 109 ani” (eu am mai făcut obișnuita corectură și cu alte ocazii), pentru că, ziarul a preluat greșit de undeva anul descoperirii primului izvor, care nu este 1800, ci 1801 și atunci, în 1910 s-au împlint 109 și nu 110 ani. Sunt evocate aici date semnificative și câteva personalități din istoricul stațiunii până în momentul de față, rolul principal fiind ocupat de Mihalachi Spiridon, în jurul căruia s-au țesut nu una, ci trei legende legate de descoperirea primului izvor mineral: una care spune că acest fapt s-a întâmplat pe când serdarul gonea un cerb pe Valea Slănicului, iar la un prim popas al său a dat de un izvor care lăsa urme gălbui în calea sa spre râu; o alta, care pretinde că același serdar, împreună cu mai mulți tovarăși plecaseră la pescuit de păstrăvi pe cursul apei Slănicului, iar unul dintre ei, care a vrut să se răcorească cu un pahar de apă rece de la un izvor i-a îndemnat și pe ceilalți să-l guste, aceștia fiind uimiți de gustul apei, ,,iute și cam sărată”; cu un iz mai mai puțin romantic pare cea de-a treia legendă, după care primul izvor ar fi fost descoperit de un văcar, care i-a dat ,,prozaicul” nume – potrivit mirosului pe care-l avea – de ,,apă puturoasă”. Oricum ar fi însă, personalitatea istorică a serdarului Mihalache Spiridon este de-a pururi legată nu doar de descoperirea primelor izvoare minerale ale stațiunii, ci și de primele lucrări făcute pentru ca primii bolnavi sosiți aici să se folosească de virtutea lor tămăduitoare. De-aici și intrigarea autorului: ,,Este de mirat că figura lui n-a fost încă imortalizată aici prin vreun bust, ori că numele lui n-a fost fixat de vreun așezământ, sau pe-o placă de marmură”.
O placă de marmură comemorativă există în dreptul Izvorului Nr. 1 (declarat monument istoric de interes național), dar un bust al lui Mihalache Spiridon, încă nu. Poate o dată cu noua amenajare tematică a parcului stațiunii, pe care am inițiat-o și care este sprijinită de primarul localității, care a venit și cu noi propuneri… În continuare, medicul Rodion îl pomenește și pe poetul Costache Conachi, considerat ,,părinte al poeziei române”, care, pe când se afla la Slănic visând la dragostea ce i-o purta frumoasei Zulnia (Smaranda Negri, născută Donici, mama marelui om politic și patriot, Costache Negri), închină Slănicului o odă, ca o concluzie despre viață, sub impresia naturii sălbatice și impunătoare: ,,Muritor ce vii aicea, / Viața să-ți mai prelungești / Ia seama că-n toată calea, periciunea (pieirea, n. a.) ta găsești. / Munții se pornesc, stânci se sfarmă, izvoare și curg și seacă / Copacul și crește și cade, pâraiele pietre îneacă. / Mușchiul ce-l calci cu piciorul este iarba din vechime. Strălucitor putregaiul a fost copac cu mărime! / Vezi cărări de pietre roase? Urme de om înseamnă. / Găsești pământ ars de focuri? La vatra ta acum cugetează. / Lumea stă pe-o schimbare: toate trec și mor și pier / Dar și moartea este viață pentru cei care o cer”. Și după cum o spune medicul Rodion, perioada în care amintea despre Costache Conachi ,,era epoca de romantism a localității minunate, dar nu epoca ei de înflorire, căci aceasta din urmă avea să vină mai târziu, încet-încet, sub îngrijirea administratorilor Sfântului Spiridon, așezământ binefăcător întru toate”. Cu totul aparte este și rugăciunea redată în acest articol, publicată de un ,,spiritual scriitor” pe la mijlocul secolului trecut, care văzând ,,deplorabila stare a Slănicului” i se adresează Sfântului Spiridon, rugându-l să lumineze mintea îngrijitorilor averilor bisericești, pentru ca acestea ,,să fie întrebuințate pentru binele omenirii pătimașe și de vor răspunde epitropii că mult bine s-a făcut-precum e adevărat, tu să le spui să facă și mai mult, pentru că prea mult bine nu se face niciodată!”
În articolul intitulat cum nu se poate mai bine ,,Cine seamănă vânt…”, ziarul ia atitudine față de campania publicației bucureștene ,,Epoca”, una ,,veninoasă și fără scrupule” și care, fără dovezile necesare a publicat reclamațiile și defăimările unui june medic din Capitală, îndreptate împotriva prim-epitropului C. B. Pennescu, om de vază al Moldovei, mult iubit și apreciat de toată lumea, inclusiv de vizitatorii Slănicului. După ce în episodul trecut am prezentat detaliile cazului, adică cele reclamate de tânărul medic și cele susținute de epitropul Pennescu, iată că, în acest număr se arată că astfel de atitudini, de luări de poziție, de ,,mici nemulțumiri trecătoare” sunt dăunătoare nu doar imaginii celor vizați, ci și stațiunii, care suferă de pe urma unor astfel de premise fără substrat. Iar ziarul explică: ,,Pentru că la noi, psihologia spiritului public este foarte rudimentară. Unui adevăr îi trebuie vreme și luptă înverșunată pentru a putea răzbate și ajunge la cunoștința și crezarea unanimă. O bârfă însă, o calomnie, își face loc ușor și spiritul public, aproape întotdeauna, se simte dispus a le primi cu cea mai largă ospitalitate. Și mai ales, în materie de vilegiatură, faptul acesta are o însemnătate decisivă. Slănicul nu este apanajul nimănui. El este o podoabă pe care firea naturii și a omului a sădit-o aici, în munții Nemirei, spre folosința și fericirea tuturor. Datorită administrațiilor înțelepte și harnice pe care le-a avut, Slănicul Moldovei face astăzi, parte integrantă din prestigiul și mândria noastră națională.
(…) În viața cea veșnic tihnită a frumosului nostru Slănic, josnicul spirit de gâlceavă și de reclamă proastă n-are ce căuta, pentru că, din clipa în care Slănicul ar deveni arena doritorilor de scandal, gloria lui e moartă. Și ar fi un păcat mare și de neiertat, o crimă împotriva unuia dintre interesele superioare ale țării însăși”.
După o întrerupere de cinci ani de la apariția primei serii de șase numere apărute în 1897, ziarul își reia activitatea în 1903, într-o nouă formulă și cu un nou titlu, ,,Curierul Slănicului Moldovei”, în loc de ,,Curierul Băilor Slănic”, denumirea inițială. Acesta va activa în în fiecare sezon, până în 1916, când își încetează activitatea din cauza Primului Război Mondial și va mai reveni, o singură dată, în 1932, cu cinci apariții, în fapt și ultimele ale istoriei sale. În articolul ,,Opt ani de atunci…”, redactorul și fondatorul ziarului, M. Miereanu, își aduce aminte cu mare plăcere de momentele conceperii și nașterii acestui prim ziar care a apărut într-o stațiune din România: ,,În jurul unei mese de la `Cascadă` , în fața unui pahar cu bere, un grup de preieteni – ziariști și publiciști – schimbau vorbe și glume. Sunt opt ani de atunci… și totuși, parcă revăd fețele înveselite ale prietenilor, ochii sclipitori ai lui Rosetti și parcă, resimt emoția ce mă stăpânea când începurăm a vorbi despre nevoile Slănicului. Când discuția serioasă luă locul glumei – ne trezirăm din vorbă în vorbă, la ideea creării unei gazete a Slănicului. Și parcă mă stăpânește și acum, un fior de emoție adâncă, reamintindu-mi momentele acelea, în care singur luasem sarcina de a scoate un ziar local al unei stațiuni balneare… Încercare îndrăzneață. Avea să fie primul ziar de asemeanea natură în țară la noi”. În ciuda scepticismului arborat de prietenii săi, acesta a reușit să primească un important sprijin din partea epitropului de atunci, Atanasie Ath. Gheorghiu, în fața căruia și-a desfășurat planul și care, a demonstrat în cele din urmă, eficacitatea întreprinderii sale. Popunerea lui Miereanu este primită cu multă bunăvoință de către epitrop, care a înțeles importanța unui astfel de demers și i-a promis ziaristului toată susținerea și încurajarea. ,,Mulțumit de frumosul sprijin ce i-am câștigat epitropului, mă pusei pe lucru… Azi sunt opt ani de atunci. `Curierul Slănicului` este o parte vie din imensa bogăție a Slănicului. El și-a creat o viață proprie. Și unica încercare a unui ziar balnear nu a dat geș! Și dacă azi nu mai poate contesta nimeni serviciile `Curierului`, găsim de a noastră datorie a-i mulțumi dlui Atanasie Gheorghiu, simpaticul deputat al Iașilor, fără de ajutorul căruia, desigur că, încercarea noastră n-ar fi ajuns la rezultatul strălucit de astăzi!, spune autorul.
„Născut în martie 1850 la Roman, Atanasie Ath. Gheorghiu este membru devotat al PNL încă de la 1883, când student fiind a intrat în viața politică. În 1885 a fost ales consilier comunal al orașului Iași și reales în 1884. În 1885 a fost numit în postul de avocat al Creditului Urban din același oraș, din care post s-a retras în octombrie 1889. Avocat al Casei `Sf. Spiridon` (1895) și apoi avocat al statului pe lângă tribunalele și Curtea din Iași (1896 -1899), comisar al guvernului pe lângă Camera de Comerciu circumscripția Iași (1895 – 1899), membru al Consiliului Dirigent al Clubului Național-Liberal necontenit de la 1897. Ales pentru prima oară deputat în martie 1901. În prezent ocupă sarcina de epitrop al Casei Sf. Spiridon […]”. (G. D. Nicolescu, Parlamentul român. 1866 – 1901, București, Socec, 1903. Datare imagine: secolul XX, Sursa foto: G. D. Nicolescu, Parlamentul Român. 1866 – 1901, București, Socec, 1903, Detinatar: Muzeul Național de Istorie al României (MNIR), la http://galeriaportretelor.ro/item/atanasie-ath-gheorghiu/.
Iată ce scrie mai departe redactorul Miereanu, întocmind un bilanț al celor opt sezoane de la reapariția ziarului, din care poate rezulta doar spiritul de observație al ziaristului și calculul său, făcut în limita imaginației sale. Și priviți ce statistică a ieșit: ,,Numărul vizitatorilor pe anii din urmă, 500.000; apă de la Izvorul Nr. 3 consumată cu paharul, 10.000.000; nervi reparați, în stare de a funcționa, 300.000; stomacuri vindecate complet, 50.000; poezii comise și nepublicate, 1.000.000; scrisori de dragoste primite și expediate, 30.000.000; bani câștigați de la diferite jocuri distractive, 250.000; idem pierduți, 250.000; aventuri amoroase, 500.000; aventuri serioase, 1.000; căsnicii realiste, 750; divorțuri, 25; combinații comerciale, 3.000; combinații politice, 10. Garantăm exactitatea acestei statistici! Am încercat să facem un bilanț și al minciunilor debitate în acest timp, aici, la Slănic, dar… n-am reușit, căci numărul lor este, într-adevăr, incalculabil…” Super, nu-i așa, vorba aia, anul 1910!
O descoperire literară în ton cu bolile epocii este prezentată pe scurt la rubrica ,,Block-Notes”, în articolul ,,Poezia… Neurasteniei!”, un fapt ciudat, dar adevărat în literatura noastră modernă, după cum apreciază ziarul, pentru că, printre tinerii noștri poeți de talent s-a găsit unul care să versifice o ,,neurastenie”! Se face aici referire la un talentat poet, pe numele A. Mirea, care face o poetică apreciere a acestei enervante ,,neurastenii”. Iată și strofa cu pricina: ,,Se spune că neurastenia/ E boala marilor orașe/ Și-i crește groaznica domnie/ Luând proporții uriașe”. Autorul articolului intervine prompt și-l contrazice pe tânărul poet, care se înșeală dacă el crede că îi sperie pe cititori, cu astfel de imagini poetice: ,, Ne aflăm acum la Slănicul Moldovei, în parfumul îmbătător al brazilor și, aveam aici, cele mai eficace instalații naturale și medicale care rezistă! Pas, de mai vine Neurastenia la Slănic!”
La rubricile ,,Slănicul vesel” și ,,Strunele Slănicului” sunt înfățișate câteva poante și epigrame cu tâlc, dar și hazlii: ,,Pe pereții unui restaurant dintr-o gară franceză se putea citi: `Aici se vorbesc toate limbile`. Un român se adresă în limba oficială a barmanului, cerând o halbă cu bere, dar acesta nu pricepe nimic. Mirat, românul arată spre afișul de pe perete. Atunci, francezul răspunde, glumind: Da, adevărat, dar nu eu, ci consumatorii vorbesc toate limbile”; ,,Când vedem pe munți urcând / Câte-o gingașă ființă, / Fiecare-și spune-n gând: / Dai dovezi de… ușurință” (Cauză și efect); ,,Noi, ocnași la Târgu-Ocna închiși, / Lămurim a ta mirare: / Nu suntem aici închiși, / Ci stăm numai… la răcoare” (Un echivoc); ,,Unii vor să aibă apă / Alții, aer pentru cură, / Eu aș vrea să stau… degeaba, / Cer numai, o sine… cură” (Om practic).
Ziarul ia în bășcălie ziarul ,,Epoca” din București, care atacă, pe nedrept, administrația Slănicului și pe distinsul prim-epitrop C. B. Pennescu: ,,Articolele care cuprind neadevărurile și răutățile adresate dlui Pennescu, sub formă de corespondențe din Slănic, demască însă, o așa mentalitate bizară, încât înainte de a răspunde ceva confratelui (ziarului ,,Epoca”, n. a.), ne întrebăm dacă, în aiurelile anonimului corespondent nu e ceva care să indice un nou caz de somnambulism. De altfel, somnambulismul a început să fie de ceva timp, monopolul `Epocii`, sau poate, somnambulul Alexandrescu din Pantelimon a intrat redactor la numitul ziar și a fost detașat corespondent al `Epocii` la Slănic? Bănuiala noastră e cu atât mai îndreptățită cu cât corespondențele sunt semnate `Un pacient`, iar autorul lor, după cât ni se spune, se află pus sub directul control al aunui medic din vila `Anastasiu`!”
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto epitrop Anastasie Gheorghiu: Muzeul Național de Istorie a României, la http://galeriaportretelor.ro/item/atanasie-ath-gheorghiu/.
Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
