Credinciosii ortodocsi si catolici au praznuit miercuri Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sarbatori religioase crestine. Potrivit traditiei, aceasta este ziua in care Fecioara Maria s-a mutat din viata pamânteasca la cer. De la primele ore ale diminetii, bisericile bacauane au primit sute de enoriasi. Aglomeratie a fost mai ales la “Precista”, unde credinciosii au venit in pelerinaj la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa de la Manastirea Neamt. Biserica “Precista” a serbat si propriul hram, iar Sfânta Liturghie a fost slujita de Preasfintitului Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.
15 august este principala sarbatoare inchinata Sfintei Marii atât in biserica ortodoxa, cât si in cea romano-catolica. Adormirea Maicii Domnului marcheaza totodata trecerea de la vara la toamna, dar si Ziua Marinei. In zona Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerata "a mortilor", fiind pomeniti toti cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei; doar la Sfânta Maria Mica (pe 8 septembrie) sunt sarbatoriti cei ce poarta acest nume. (Dana P.)