Saptamâna trecuta am asistat, impreuna cu profesorul Petre Isachi, la un grozav spectacol de poezie sustinut de niste adolescenti admirabili. Adolescentii credeau in poemele acelea minunate despre Dragoste, Inocenta, Frumusete, Bucurie… Parca traiau aidoma fericitilor prizonieri ai unui vis frumos. Nu m-am putut abtine si l-am intrebat pe Petre Isachi: „Sa-i coborâm din vis sau sa-i mai lasam?…” S-a uitat la mine, cu o vadita durere in priviri, si mi-a zis fara nicio ezitare, imperativ: „Excelenta tema… Dar nu, nici vorba: sa nu-i coborâm!”… Sa-i tragem de mâneca, am vrut sa spun, sa-i oprim din vis, sa le zicem pe sleau ca viata mizero-reala in care vor fi aruncati in curând inseamna mai ales alteceva decât Dragoste, Inocenta, Frumusete, Bucurie… Sa-i pregatim, sa le spunem pe sleau ce infern ii asteapta… Nu, sa nu-i coborâm, mi-a sugerat, cu intelepciune, Petre Isachi. Sa-i lasam sa-si traiasca visul cât mai mult. Sa coboare cât mai târziu din vis…
Cu siguranta, din pacate, vor cobori singuri din vis. Vor cobori brusc. Vor fi napaditi de vânataile somajului, coruptiei, dreptatii care umbla prin lume impodobita cu o frumoasa colectie de cucuie. Vor fi napaditi de minciuna, ipocrizie, de tradarile prietenilor, de… Vor afla ca Olimpul, cel al zeilor clasici, a ajuns un paria. Olimpul dâmbovitean, cu ticnitele caste ale ale politicienilor si judecatorilor, care-si stabilesc singuri drepturile fara margini, a ajuns vedeta. Vor afla ca jungla este un paradis, in comparatie cu lumea mioritica in care vor voi sa supravietuiasca. Animalele, este stiut, nu ucid decât atât cât au nevoie pentru a-si potoli foamea, aici si acum. In jungla noastra se ucide nonsalant pentru provizii pe termen lung. Sunt ucise, fara niciun fel de scrupule, sperante, doruri, idealuri, bucurii aflate in fasa. Un masacru. Un masacru democratic, pentru ca ei stabilesc, prin deciziile de casta, valorile democratiei noastre. Mizerabilei noastre autocratii de casta, am vrut sa spun…. As fi vrut sa-i spun lui Petre Isachi gluma aceea cu Joe, Mike, Mary si Tom, care vorbeau intre ei despre profesiile lor de vis. Mi-ar placea sa fiu judecator, ca sa-i pot apara pe concetatenii mei, zise Joe.
Mie mi-ar placea sa fiu parlamentar, ca sa pot elabora legi in beneficiul concetatenilor mei, zise Mike. Eu vreau sa fiu primar, ca sa-i protejez pe concetatenii saraci, zice Mary. Tom, tu ce vrei sa fii?, intreaba Mike. As vrea sa fiu concetatean, a replicat Tom… Cu siguranta, Petre Isachi mi-ar fi spus zâmbind: „Ioane, Joe, Mike, Mary si Tom traiesc intr-o tara normala. Ei macar mai au chef de glume”… Exista insa locuri in lume unde a fi concetatean este o drama. România a ajuns un asemenea loc primejdios.
