Acesta a fost sloganul celor de la Young Island și s-au ținut de cuvânt.
„Am promis ceva frumos acestui oraș și suntem mândri și fericiți că am reușit”, au spus organizatorii imediat după căderea cortinei peste festival.
Ajunși la finalul acestui prim capitol, organizatorii acestui festival, Adrian Savin, Alex Olteanu, Gabriel Tănăselea și Eduard Nunu, doresc să mulțumească tuturor celor implicați în acest proiect și fără de care Young Island nu ar fi existat: „Mulțumim în primul rând ambasadorilor, voluntarilor, partenerilor, impresarilor, artiștilor, întregului staff și nu în ultimul rând celor care timp de trei zile au fost alături de noi și au împărtășit aceleași trăiri și emoții!”
Unul din cei mai titrați Dj internaționali, Markus Schulz s-a declarat încântat de publicul de la Bacau si le-a oferit miilor de fani prezenti, un show live incredibil și timp de mai bine de o oră şi jumătate i-a purtat prin beat-uri nemaîntalnite!
Momentul culminant a fost cel în care soția sa Adina, care ați intuit bine, este româncă, a urcat pe scena alături de Markus.
Toți artiștii invitați au fost surprinși de bucuria publicului prezent la festival iar cea mai folosită propoziție a artiștilor care a fost „Ne-a fost atât de dor de voi!”, a emoționat în mod repetat masa de oameni care nu a încetat să țină mâinile ridicate în aer!
„A fost o gură de aer pentru toată lumea prezentă, am simțit din nou că suntem liberi!”, a comentat un tânăr prezent la festival. „Nu îmi vine ăa cred că asta se întâmplă în Bacău, la noi acasă”, a spus altul. „Nu regret nici o secundă că m-am întors mai devreme de la mare! E mai tare ca în Vamă!”, a completat un altul.
Acestea au fost doar câteva din descrierile participanților la cel mai mare eveniment de acest tip din Moldova!
Autoritățile locale au lăudat modul de oraganizare impecabil al evenimentului. Organizatorii spun că vor susține în continuare acest proiect ambițios și vor să facă o tradiție în organizarea Young Island aici în Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.