Când am spus că suntem tratați cu dosul de Vasilică Superman și compania, n-am zis-o de gloabă. De altfel, cred că toți românii (care nu sunt de partea găștilor de la București, indiferent de culoare) au simțit asta. Chiar și cei care, toamna trecută, din lipsă de alternativă sau dezorientați de fumigenele „sereiștilor”, au pus ștampila pe alte partide decât o făceau până atunci.
Nu mă (mai) deranjează că inclusiv Wuhannis citește discursurile, acum, de pe hârtie, după ce, tot anul trecut, în loc să o confrunte bărbătește pe Viorica Vasilica, își plătea securiștii să o înfiereze pe toate canalele media. Nici că a tot făcut baie de mulțime, chiar și pe Centura Bacăului, lăudându-se cu ce n-a făcut, la scurt timp după ce contracandidata sa la președinție făcuse o neinspirată plimbare cu bicicleta pe asfaltul proaspăt turnat pe „ocolitoare”.
Grav este că, nouă, tuturor, guvernanții ne pun măștile pe gură (nu că ar fi ceva rău), interzicând adunările cu mai mult de 150 de persoane. În vreme ce ei se bulucesc, fără restricții, să-și aleagă liderul, într-o sală cu 5.000 de personaje. În fine, și mai grav mi se pare faptul că, după debarcarea usr-iștilor printr-o vădită operațiune de înlăturare a martorilor, „galbenii” de la putere încep să repopuleze ministerele cu oameni care răspund la comenzi.
Îi schimbă inclusiv pe șefii puși de USR+ în consiliile de administrație ale marilor companii de stat. Și abia începuseră băieții lui Barna & Cioloș să le decăpușeze de firmele „serviciilor” abonate la contracte cu statul. Wuhannis & Co. nu au vrut doar să guverneze, formând o coaliție care să doboare „ciuma roșie”, ci să fure fără să împartă și, mai ales, … fără martori. Oare și suspendarea concursului pentru șefia DIICOT are legătură cu teama ca la parchete ar putea să ajungă independenți care să dezgroape dosarele pitite în fișeturi de oamenii președintelui?
Din păcate, la iarnă, cei mai mulți dintre noi vom îndura foame și frig, ca pe vremea lui Ceaușescu, un alt pitic oltean, mediocru cu ambiții de parvenire, ca Florin Vasile Supermanul de azi, amețit de aburii sentimentului grandorii și de mitul importanței sale. Măcar cel de atunci a lăsat în urmă ceva de care să ne agățăm (unii mai mult, alții mai puțin). Cel de azi, doar jafuri la banul public, atât la „Reziliență”, cât și la „Anghel Saligny”.
