În acest sfârșit de săptămână polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, alături de celelalte forțe de ordine, vor fi prezenți pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării evenimentelor ce vor avea loc în spațiile publice.
Astfel, în perioada 18 – 21 iunie a.c., în intervalul orar 12.00-22.00 se va desfășura în Parcul Cancicov evenimentul „Prăvălia cu raci” ocazie cu care se vor comercializa fructe de mare și dulciuri.
Pe pontonul de pe Insula de Agrement, sâmbătă 19 iunie a.c., între orele 09.00-19.00 va avea loc un eveniment în parteneriat cu Municipiul Bacău intitulat „Poveste muzicală de vară” care constă în susținerea unor spectacole pentru copii și a unui concert al artistei Paula Seling.
Totodată, în zona centrală – parcarea din fața Hotelului Moldova începând din acest weekend și până pe 27 iunie, între orele 10.00-18.00, Akademia Kinderland va amplasa un van expozițional pentru proiectul educațional „Caravana Akademia Kinderland”, unde copii, alături de părinți, educatori sau profesori pot afla ce înseamnă alimentația sănătoasă și importanța ei.
Pentru zilele de sâmbătă și duminică polițiștii locali vor asigura închiderea zonei centrale a municipiului Bacău, instituind restricții rutiere între orele 14.00-24.00 pe tronsonul Calea Mărășești, intersecție cu str. I.S. Sturza până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău.