24 decembrie 2024

Vrem o țară ca afară?

Noul regulament de circulație pe drumurile publice din Bacău se discută în ședința consiliului local Bacău de vineri.

Deși a fost publicat acum câteva săptămâni și a fost convocată și o dezbatere publică pe această tema, băcăuanii nu au fost prea interesați de subiect.



Abia după ce am publicat noi un articol pe această tema, a început dezbaterea – unde altundeva?! – pe Facebook. Ideea noului regulament este că se încearcă să se mai fluidizeze traficul în zona centrală a orașului, prin impunerea unor restricții de circulație și de parcare.

Despre ce este vorba, am scris acum câteva zile; astăzi mă voi rezumă doar să mă mai minunez încă o dată de duplicitatea românului care vrea o țară că afară dar schimbarea să nu cumva să înceapă cu el. Care vrea drumuri libere, parcări cât mai aproape de scara blocului dar nu e de acord să nu-și mai propteasca ditamai camionul sub fereastră, ocupând 3 locuri de parcare. De ce să nu mai parcheze pe trotuar?

„Să facă Primăria locuri de parcare și după aia să vină cu reguli din astea!” Doar că, atâta vreme cât trăim în Capitalism, Primăria nu este obligată să facă locuri de parcare pentru toate mașinile pe care și le cumpără cetățenii. În Comunism, da, administrația publică era obligată să asigure totul pentru locuitorii orașului.

Dar Capitalismul pe care îl tot clamăm spune că problemele sunt rezolvate de mâna invizibilă a Pieței. Ca atare, dacă e nevoie de locuri de parcare, atunci acestea trebuie create de antreprenori. Numai că românul nu vrea să plătească pentru parcare. Nu plătește el nici prin oraș, dar să mai plătească și pentru parcarea de acasă! Au fost câteva încercări în acest sens și întreprinzătorii au dat înapoi după ce și-au dat seama că nu o să aibă clienți.

Mi-a spus cineva că la Suceava s-a făcut o parcare supraetajată cu bani de la UE iar această a fost plină câtă vreme a fost gratuită; după ce s-a pus o taxă modică, s-a golit.

Pe de o parte vrem să existe lucruri ca în Capitalism, iar, pe de altă parte, vrem să fie gratuite ca în Comunism. Așa ceva nu se poate.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img