Mărturisesc că iubesc foarte mult florile, și nu doar florile, ci plantele în general. Tot ce e viu și verde. De altfel, cred că toți oamenii normali simt la fel. Prezența lor mă înviorează, îmi dă o stare de bine și, chiar dacă pare ciudat, de siguranță.
Ca și cum aș fi la adăpost de tot ce e vanitate, răutate, întuneric. Nu-mi plac orașele cu străzi cenușii și clădiri ca niște cuburi de beton, însă, din păcate, comunismul ne-a înzestrat cu astfel de construcții.
Doar florile pot, deocamdată, să schimbe peisajul. Flori la ferestre, în balcoane, străzi curate, proaspăt stropite și garnisite cu flori, flori în parcuri, de-a lungul aleilor, flori și florării, alături de mici cafenele în care poți citi, dimineața, un ziar de hârtie.
Așa arată, pentru mine, un oraș frumos. Ascultam, zilele trecute, criticile aduse unei primării care se pregătea să cumpere zambile, panseluțe, petunii, gazania. Se insista că sunt flori care durează un sezon și nu merită să risipești banul public ca să le cultivi.
Bugetul public e destinat realizării binelui public, acoperirii nevoilor publice, iar una dintre acestea e nevoia de frumos. Bucuria pe care o simți dimineața, într-o zi cu soare, când dai cu ochii de colorate straturi, face parte din acel „bine”.
Decența sau corectitudinea prețurilor face subiectul altei discuții. Criticile vizau strict oportunitatea achiziției. Eu cred, în continuare, că trebuie să nu fii sănătos la cap ca să susții că o primărie risipește banii atunci când plantează flori.
Oricât de pragmatic ai fi nu te aștepți să vezi de-a lungul străzilor straturi cu ceapă sau ridichi. Slavă Domnului, încă mai avem teren, în România, pentru grădinărit. Cum ar fi viața noastră fără cărți, fără picturi, fără muzică, fără flori?
Nu cred că ne dorim un oraș cenușiu, ca în filmele dedicate Apocalipsei, doar ca să plătim la Direcția de taxe cu un leu mai puțin.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
