Evenimentele electorale din ultimul an, la care societatea românească asistă ca la un spectacol prost regizat și cu actori de duzină, au corespondent în istoria modernă și contemporană a României. Așa cum Ecclesiastul afirmă: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare” (Eccl. 1, 9).
O bună parte a societății românești are impresia, sub influența ideilor propagate în ultimele decenii de după 1989, că vicierea procesului electoral și, mai grav, falsificarea alegerilor sunt apanajul regimului comunist, regim politic instaurat după al Doilea Război Mondial de trupele sovietice. Nimic mai fals!
Rândurile următoare sunt dedicate plebiscitului din aprilie 1866, plebiscit pentru aducerea lui Carol de Hohenzollern ca domn al țării, și modului în care autoritățile din județul Bacău au înțeles să nu prezinte adevăratele rezultate ale acestei consultări populare, pentru a da aparența unei susțineri absolute a noului conducător impus de complotiștii care l-au înlăturat pe Al. I. Cuza.
Context politic
Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/ wiki/Carol_I_de_Hohenzollern-Sigmaringen
La 11/23 februarie 1866, orele 5 dimineața, Al. I. Cuza a fost obligat să abdice de către complotiștii reuniți în „monstruoasa coaliție”, o alianță ce reunea atât pe conservatori cât și pe liberali (roșii). „Monstruoasa coaliție” strângea laolaltă, după cum arăta Constantin C. Giurescu, pe conservatori – boierii moșieri, care egoiști și îndărătnici, ar fi vrut ca totul să rămână neschimbat spre a continua să se bucure ei, o mică minoritate, de puterea economică și politică – și pe radicali, teoreticieni și flămânzi de putere, care împingeau la schimbări rapide, fără o cercetare temeinică a realităților românești. Această alianță reunea, în fapt, pe toți cei conștienți, dar și interesați, de limitele și carențele domniei lui Al. I. Cuza. Distanța dintre realitatea politico-economică a domniei lui Cuza și mitologia sa este imensă. Unirea, pe care mitul o asociază cu persoana domnitorului Cuza, a fost salvată decisiv de forțele politice care l-au detronat. „Pe fondul construcției unitare artificiale, a unirii personale sub identitatea unui cetățean fără filon dinastic și a conservării suzeranității otomane, cele două provincii românești se puteau despărți, păstrând intacte instituțiile moderne importate din Franța și încă neasimilate într-o administrație națională”, afirmă istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Concentrarea Puterii în mâna unui singur om, care încălca sistematic funcționalitatea instituțiilor, pe care tot el le introdusese, constituia un mare dezavantaj pentru soliditatea actului acceptat de Poartă la 11 decembrie 1861 (Proclamația lui Cuza că Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată). De asemenea, corupția pe care, într-un fel sau altul, Cuza a tolerat-o în jurul său a dus la înlăturarea sa de la putere.
Numai că, înlocuirea regimului Cuza nu a rezolvat problema bazelor sănătoase pentru statul modern român, actelor de corupție adăugându-li-se altele în timp, în ciuda eforturilor disperate ale oamenilor politici responsabili, conștienți de pericolul ce fusese infiltrat la fundația noii societăți. Cuvintele lui Cuza, referitoare la faptul că nu s-a dovedit intransigent în fața corupției politicienilor și a diverselor mașinații de culise, rămân valabile și astăzi: „M-ar fi răsturnat de mult partidele dacă aș fi fost aspru cu toți care pradă țara, căci în afară de câteva excepții onorabile, dar netrebuincioase în lucrările țării, ceilalți nu caută în drepturile pe care le cer decât mijlocul de a despuia țara”. Avea convingerea realistă că nimeni nu-i putea fi credincios în România, dacă nu era interesat.
Plebiscitul la Berzunți
Costache Radu (1832 – 1908), fost deputat (1879), primar al Bacăului (1889 – 1890 și 1894 – 1895), avocat, dramaturg și gazetar, ne-a lăsat o importantă monografie, Bacăul de la 1850 [la]1900, lucrare de referință pentru cunoașterea vieții culturale, sociale și politice a Bacăului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din această lucrare, reeditată de profesorul Lucian Șerban în primul deceniu al secolului al XXI-lea, face parte și fragmentul referitor la plebiscitul din aprilie 1866.
De buna organizare a plebiscitului, făcut pentru a vedea dacă „țara voiește pe prințul Carol”, s-au ocupat toate autoritățile administrative.
„La Plasa Tazlăul de jos era subprefect Dimitrie Talieanu, care ajungând la satul Berzunți, un sat mare compus din români, unguri și mulți țigani, dădu poruncă ca a doua zi tot satul să fie la primărie. Adunându-se sătenii, le tălmăci cuconul Tachi – cum îi ziceau oamenii ce va să zică un «prinț străin», ce bine are să fie pentru țară și multe altele cum se pricepea un subprefect pe vremea aceea, și care nu știa rostul decât din porunci. Sătenii au zis că bine, așa să fie, și ei vor ce a vrut toată lumea. Sosesc și țiganii, vreo sută și mai bine. Începu subprefectul să le facă și lor cuvânt, să spună și ei dacă vor. Atunci țiganii întrebară: «Cucoane Tapi, rumunii cum a zis?». «Da», răspunse subprefectul. «Apoi noi zicem ba».
«- De ce mă țiganilor?
– Pentru că rumunii dacă merg p-acolo, noi mergem pă dincoace».
Nu știu cum subprefectul o fi scris în condica plebiscitului, dar țiganii de la Berzunți au fost contra prințului străin”.
Mărturia lui Costache Radu, despre existența unor persoane care s-au opus aducerii prințului străin, este mai mult decât elocventă. Nedumeririi sale de la finalul fragmentului, „Nu știu cum subprefectul o fi scris în condica plebiscitului…”, îi răspund articolele din presa vremii referitoare la voturile exprimate în județul Bacău, cu ocazia acestei consultări pentru aducerea prințului străin.
Gazeta Progresul, Foaea Publicațiunelor Oficiale din Resortul Curțeĭ de Apel din Iașĭ, din 11 aprilie 1866, relata: „în district (județ, n.a.) Bacăŭ aŭ sub-scrisŭ în plebiscitŭ … Voturĭ PENTRU 20,000, CONTRA nicĭ unul”. Iar ziarul Românulu, din 13 aprilie 1866, prezenta niște date și mai detaliate despre voturile din județul Bacău, astfel: „După depeșele telegrafice primite până astă-ḑĭ de la județele de maĭ josŭ, resultatulŭ voturilorŭ la care plebiscitulŭ propusŭ pentru alegerea Altețeĭ Séle Regale Principele CAROLU LUDOVICU de HOHENZZOLLERN, suptŭ numirea de CAROLU I, de Domnitorŭ alŭ Romănieĭ, este celŭ următorŭ:
… Bacăŭ – pentru 22,991”, contra nici un vot.
Concluzii
Realizarea plebiscitului pentru aducerea lui Carol I la tronul României a fost o necesitate din perspectiva istorică a dezvoltării statului. Dar modul cum s-a realizat acesta ne dezvăluie că la baza statului român au stat practici nesănătoase, care în timp se vor perpetua și chiar vor căpăta aspecte grotești. De la începuturile sale moderne, descentralizarea administrativă parțială este pusă sub controlul sistematic al guvernului prin prefecți. Cum statul birocratic și bugetar este fundamental o structură de funcții, funcția în ierarhia administrației este cea vizată de demagogi, pentru că exploatarea funcției aduce îmbogățirea. Corupția și interesul personal îngust au fost și sunt plăgile vieții politice de la noi. Opinia cetățeanului de rând nu a fost și nu este luată în considerare, decât în măsura în care ea se încadrează în ceea ce impun cei care guvernează.
România de după 1866 a fost marcată de apariția a două planuri politice: conducerea autoritară din umbră și dezvoltarea amplă a mecanismelor democratice la suprafață. Această practică este și în prezent, dar în lipsa unor adevărați bărbați de stat riscă să ducă statul român la destructurare și la diminuarea fenomenului României democratice, care apare în ochii multor cetățeni ca un produs străin impus de o birocrație europeană stimulată de firmele multinaționale, care acaparează resursele și piața românească în defavoarea cetățenilor.
Anularea alegerilor, în contextul extern actual și nu numai, aruncă țara în coada civilizației și riscă să transforme democrația, dacă nu a făcut-o deja, într-un decor. Toate acestea sunt posibile pe fondul existenței unei clase politice obediente față de birocrații de la Bruxelles, rapace cu banul public și incultă, precum și a unei atitudini de obișnuință a multora dintre cetățeni cu reducerea drepturilor și libertăților.
Aurelian BOTEZATU
