Mare parte dintre adolescenții băcăuani se bucură deja de vacanța mult așteptată, fie omorându-și timpul pe la terase, fie devenind clienți fideli ai discotecilor. Pentru ei, zilele trec rapid, fără niciun rost. Însă, o categorie aparte și care merită luată în serios o reprezintă cei care au optat pentru voluntariat în centrele de bătrâni sau copii. Printre ei se află și Ancuța Elena Moisa, în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a la Liceul „Vasile Alecsandri”, o voluntară pe care am găsit-o la Centrul de Zi „Speranța”. Aici își dau întâlnire pensionarii, pentru a sta la taifas sau pentru a juca table.
Batem la ușă și dăm să intrăm la Centrul de Zi „Speranța”. Nu apucăm pentru că ușa ne este deschisă imediat de unul dintre pensionari. Este Mitică Scățulă, în vârstă de 80 de ani, veteranul centrului. Cu ochii veseli și mic de statură, bătrânul ne invită înăuntru. „Aici mă simt ca acasă. Toată lumea se poartă ireproșabil”, începe să ne povestească nea Mitică. Într-un colț al camerei, o tinerică vorbește de zor cu câțiva pensionari. Mi se spune că este o voluntară, „raza noastră de soare”. Elena Ancuța Moisa este din Bacău și nu are mai mult de 17 ani. Elevă în clasa a XI-a la Liceul Vasile Alecsandri, fata ne mărturisește că a devenit voluntar de mai bine de un an și jumătate. „Eram la școală, înainte de vacanță. Atunci s-a făcut o campanie despre voluntariat în școli, iar mie și prietenilor mei ne-a surâs imediat ideea. La început, a fost curiozitatea. Am făcut de toate: de la menaj în casele bătrânilor îngrijiți la domiciliu până la comentarea telenovelelor. Am stat și cu puști bolnavi de SIDA, fie la centru, fie prin spital. Faptul că simpla mea prezență reușește să le aducă zâmbetul pe buze acestor persoane aflate în suferință mă face să mă simt deosebită. Ei au nevoie de cineva care să îi asculte și să le ridice tonusul de viață. N-am să renunț niciodată la voluntariat pentru că așa mă simt cu adevărat utilă”, ne-a declarat Ancuța.
Fiecare cu necazul lui
Părinții fetei sunt extrem de încântați de decizia ei pentru că „nu trebuie să mai aibă grijă de mine, să stea cu frica în sân că cine știe pe unde și cu cine umblu”. Privirile pensionarilor de la Centrul de Zi „Speranța” o caută doar pe Ancuța, fiecare dorind să stea cât mai mult prin preajma ei. Nostalgia trecutului și bucuria prezentului merg mână în mână și aduc pe chipurile pensionarilor multă voie bună. Nea Mitică a stat tot timpul lângă noi, ochi și urechi. De trei ani vine în fiecare zi la centru și o va face câte zile va mai avea. „Mi-a murit soția și o plâng și acum. Am noroc de colegii mei de aici că sunt alături de mine”, ne spune, cu lacrimi în ochi, nea Mitică. Pe o canapea, o bătrânică citește atent ziarul. Nu are ochelari. Este Margareta Turcu, în vârstă de 80 de ani. Se laudă că vede foarte bine și poate citi și în cartea de telefon. „Am rămas fără bărbat și vin aici ca să mai stau de vorbă cu oameni de-a seama cu mine și să primesc pachete cu alimente în fiecare lună. Merg mult pe jos ca să ajung aici, dar mă simt foarte bine. Voluntarii parcă îmi dau viață”, precizează Margareta. Dornic să stea de vorbă cu noi este și Vasile Diaconu, un pensionar în vârstă de 71 de ani. Pare să fie cel mai supărat pe viață, pentru că „femeia m-a părăsit de mai bine de 30 de ani, a plecat cu un artist”. Comentează viața grea pe care o au unii bătrâni, bătuți de rude, și se consideră norocos că nu are pe nimeni. Vine la centru să mai joace un șah și să facă politică. Doar atât. Așezat pe o noptieră, Gheorghe Stadniciuc, în vârstă de 73 de ani, se pregătește să ne impresioneze cu o melodie cântată la acordeon. Fost ofițer genist și motociclist de-o viață, Stadniciuc este cel mai nou membru al grupului. „Am auzit de la un prieten de acest centru și, uite așa, am venit aici, pentru prima dată, în urmă cu o lună. De atunci vin în fiecare zi pentru că aici este oaza mea de liniște”, ne spune Stadniciuc. El și-a vândut recent motocicleta, banii de pe aceasta investindu-i în acordeon. Până acum, el a reușit să învețe să cânte „La mulți ani” și „Ciobănaș cu trei sute de oi”. „Pe domnul Stadniciuc vrem să-l facem șeful grupului de muzică. Împreună cu voluntarii, organizăm în fiecare lună câte o seară dansantă. Se încinge câte o petrecere care ține până aproape de dimineață. Doamnele mai împletesc, fac și felicitări. Serviciile oferite la centrul nostru sunt de socializare și, pentru unii, de recuperare medicală”, ne-a declarat Lenuța Ungureanu, coordonator de program. Într-un colț al camerei, este amenajată o bibliotecă, mare parte dintre cărți fiind donate de pensionari și voluntari. Alături, într-o colivie, doi canari se zbânțuie într-una. Vor să li se dea atenție.
Totul se termină cu un certificat și cu mulțumiri
La ora actuală, peste 200 de voluntari sunt în evidențele Fundației de Sprijin Comunitar, 80 dintre aceștia fiind activi. „Voluntarii au de câștigat foarte mult, în sensul că învață să comunice în echipă, să se integreze mai bine în societate și, de ce nu, munca lor va atârna greu la CV. Așa cum aceasta contează în Occident. În plus, ei primesc un certificat de voluntariat, unora li se decontează anumite cheltuieli făcute în interesul beneficiarilor”, ne-a declarat Gabriel Măgureanu, coordonatorul voluntarilor. Merită subliniat și faptul că mare parte dintre voluntari beneficiază de cursuri de pregătire, unde pot îmbina utilul cu plăcutul. Anul acesta, Agenția Națională de Instruire a Tinerilor a organizat cursuri la Neptun, Brașov și Turda, 12 voluntari băcăuani aflându-se printre participanți. „Avem nevoie de voluntari pentru ca viața copiilor și a bătrânilor aflați în suferință să fie umplută cu multă bucurie și voie bună”, a încheiat Măgureanu.
Scris de Carmen Șerban
