VCM Rm. Sarat – Stiinta Dedeman Bacau 3:0 (18, 19, 20) a fost meciul care a incheiat oficial campionatul de volei masculin. Oaspetii au evoluat la un nivel mediocru, dar nu s-au facut de ras. A fost doar o infrangere mai aspra decat au suferit in mod obisnuit in timpul campionatului. In fiecare set, buzoienii si bacauanii au mers umar la umar pana la jumatate, dupa care gazdele s-au desprins, beneficiind si de lipsa de rautate a jucatorilor Stiintei. Oaspetii stiau de trei saptamani ca sunt retrogradati, asa ca tristetea lor nu putea sa creasca mult. De proprii suporteri se despartisera cu o victorie (3:0 impotriva lui Danubiu Tulcea), iar in deplasare nu aveau foarte multe de demonstrat.
Retrogradare = sponsori putini
„In jurul datei de 15 mai, vom tine o sedinta pentru a centraliza pe ce jucatori contam in viitorul sezon. Pe cei care vor ramane sau isi vor manifesta intentia de a continua sau veni la noi, ii vom informa despre conditiile pe care le putem oferi, in functie si de sponsorii pe care ii vom avea”, ne-a declarat antrenorul Cornel Paduraru, referitor la planurile de viitor ale echipei sale. „Am fost asigurat ca firma Dedeman va ramane langa noi, dar probabil preocuparea sa principala va fi echipa de handbal masculin, despre care se aude ca va fi promovata puternic in urmatorii ani. Vasion a reziliat intelegerea cu noi, orientandu-se spre echipa de volei fete, care ii poate asigura o imagine foarte buna, in calitate de vicecampioana. Sa vedem ce intentii are, vizavi de noi, Consizo, o societate care a fost, prin traditie, alaturi de noi”, ne-a detaliat, cu ingrijorare in glas, Cornel Paduraru.
A lipsit „ceva”
O analiza in detaliu a evolutiei Stiintei Dedeman Bacau in editia 2005-2006 ar ocupa spatiu tipografic mult. Ne vom ocupa de asta in mai multe editii. Ca o concluzie, putem doar spune ca au fost 12 meciuri pierdute cu 3:2, pe care, daca le-ar fi castigat, bacauanii ar fi putut juca in turneul 1-4. Dar, totusi, au fost partide pierdute, ceea ce inseamna ca formatia n-a avut suficient suflu, incredere si vointa. Este, deopotriva, vina jucatorilor si a antrenorilor. Cu lotul de anul acesta, Stiinta ar defila in Divizia B si ar promova in „A” in 2007. Probabil ca la toamna nu va fi acelasi lot. Asa ca problema promovarii devine una de buget.
Scris de Peter Kelmann