26 decembrie 2024

Volei feminin: „Flo-rin Gra-pă! Flo-rin Gra-pă!”

Sâmbătă, 16 septembrie, între orele 10.00 și 16.00, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” va găzdui prima ediție a Memorialului „Florin Grapă” organizat de CS Sportland Bacău

Ani, zeci de ani la rând, a fost deopotrivă strigăt de luptă și semn de prețuire. La finalul acestei săptămâni, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău se va auzi din nou scandarea „Flo-rin Gra-pă!”. De data aceasta, îndemnul va avea vibrații de aducere aminte. Și de profundă nostalgie. Va fi o reverență sonoră ce va invoca un nume, dar și o epocă. Numele antrenorului de volei feminin Florin Grapă, cel care a făcut posibilă „epoca Știința Bacău”, cea mai titrată echipă băcăuană de după 1989. Dispărut dintre noi în decembrie 2022, din cauza unei maladii, la doar 68 de ani, Florin Grapă va rămâne mereu în amintirile și în sufletele noastre. Iar Memorialul „Florin Grapă” este o dovadă. Prima ediție a acestui eveniment inițiat și organizat de CS Sportland Bacău, grupare condusă de fosta voleibalistă antrenată de Florin Grapă la Știința, Crina Bălțatu, se va desfășura sâmbătă, 16 septembrie, între orele 10.00 și 16.00. Memorialul va conține un turneu de de volei juvenil ce va reuni echipele de Speranțe ale Sport Activ Onești, ACS Inter Iași, Spike Iași și Sportland Bacău, momente coregrafice oferite de clubul de dans Adamas și, în final, un joc ce va opune o echipă alcătuită din foste jucătoare ale Științei și actuala formație de A1 a clubului băcăuan. Momentul cel mai emoționant îl va constitui, fără îndoială, festivitatea de premiere, la care va participa și soția lui Florin Grapă, Elena Grapă. Iar „Flo-rin Gra-pă! Flo- rin Gra-pă” va fi fundalul sonor al unui eveniment derulat într-o Sală a Sporturilor care, măcar pentru o zi, o singură zi, ar merita să poarte numele lui Florin Grapă.



Performanțele Științei sub comanda lui Florin Grapă

4 titluri de campioană a României

15 titluri de vice-campioane

5 Cupe ale României câștigate

26 de sezoane la rând, între 1994 și 2020, formația băcăuană a evoluat în cupele europene, fie că a fost vorba de Liga Campionilor, CEV, Top Teams Cup sau Challenge Cup. În palmaresul Științei figurează o calificare în Final Four-ul Cupei Challenge din 2008 și o semifinală de Cupă CEV în 2019, așa cum în cel al Universității „Vasile Alecsandri” strălucesc mai multe titluri de campioană europeană universitară la volei feminin

Echipa fostelor jucătore ale Științei ce va participa la ediția de debut a Memorialului „Florin Grapă”

Sorina Marian, Dana Donciu, Alexandrina Tancău (Trică), Mihaela Herlea, Cristiana Cojocaru, Ionela Tuduriu, Marlena Popa, Ramona Elisei (Căpățână), Angelica Harbuz (Chivorchian), Dana Dan și Crina Bălțatu.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img