15 noiembrie 2024

Volei feminin/ Divizia A1: Rogo, mai tare ca Eva si Kremi la un loc!

Stiinta Bacau – CSM Bucuresti 3-2 (-19, 16, 16, -24, 10). Alte doua puncte câstigate de campioana României! O spune clasamentul, care o readuce pe Stiinta in vârful Diviziei A1, desi bacauancele au un joc in minus: restanta cu CSM Lugoj, reprogramata pe 5 martie, pe teren propriu. Dar si un punct pierdut. O zice antrenorul Florin Grapa:

„Stiu ca dupa victoria cu Dinamo declarasem ca vreau sa bat CSM-ul, indiferent de scor. Numai ca acum, imi pare rau ca nu am luat toate cele trei puncte, desi le-am avut in mâna. La 24-25 in actul patru, bucurestencele au primit cadou punctul de set din partea arbitrului, pe care nu vreau sa il acuz; asa a vazut el faza. Dar la fel de adevarat este ca in acel set, Irina Radu mi-a gresit doua servicii”.



Duminica seara, dupa victoria cu CSM Bucuresti din epilogul etapei a 16-a, Grapa nu a vorbit doar de punctul pierdut, ci si de cele doua câstigate: „Ma bucur ca echipa are potential si ca nu cedeaza. A confirmat inca o data asta la 2-2, când nu stiu câte alte echipe ar fi reusit sa ramâna pe pozitie”. Asadar, Stiinta ramâne pe pozitie; una fruntasa. Atât in planul clasamentului, cât si al jocului. Sigur, duminica, bacauancele au inceput meciul cu CSM-ul de la 0-1 la seturi. Cu toate ca a reusit sa revina de la 9-14 la 14 egal, Stiinta nu a gestionat bine capitolul serviciu, astfel incât oaspetele si-au adjudecat runda inaugurala la 19.

Adevarata Stiinta s-a vazut in urmatoarele doua acte, ambele câstigate la 16. Serviciul precis al Taniei Lupu, atacurile devastatoare a Denisei Rogojinaru si blocajul eficient le-au disperat pe bucurestence, care s-au vazut conduse la un moment dat cu 0-9!

Au urmat apoi intorsaturile de situatie din setul patru când, de la 18-15 pentru Stiinta s-a ajuns la 18-18, iar de la 24-22 pentru CSM la 24 egal, inainte ca arbitrii sa ignore block-out-ul lui Cazacu ce a restabilit egalitatea la general: 2-2. Blocând-o foarte usor pe Yaneva („nu e inca la potential maxim”, si-a aparat jucatoarea antrenorul CSM-ului, Miroslav Aksentijevic”, in timp ce Florin Grapa a marturisit ca „as fi vrut sa o am in echipa pe bulgaroaica, chiar si asa, nepregatita cum este”), Stiinta a defilat in tie-break, demonstrând nervi tari si atacuri sigure. Diferenta a facut-o, o data in plus, Denisa Rogojinaru, care, cu un total de 31 de puncte, a aratat ca e mai tare decât ambele tragatoare secunde din echipa CSM-ului, Eva Yaneva (17) si Kremena Kamenova (13) la un loc!

Stiinta: Moisa, Rogojinaru, Harelik (I. Radu), Sobo (Stouanova, Baltatu), Lupu, Baciu, Albu -libero.
CSM Bucuresti: Takagui (Trombitas), Yaneva (Cazacu), Kamenova, Gavrilescu (Klaric), Fales (Siljikovic), Bacsis (Esdelle), Vujovic- libero.
Dan Sion

Pierde Dinamo si locul 4?

Rezultate le etapei a 16-a: Volei Alba Blaj- Dinamo Bucuresti 3-1, SCM U Craiova – CSM Satu Mare 1-3, U Cluj – Unic Piatra Neamt 0-3, Medicina Târgu-Mures – CSM Târgoviste 0-3, Stiinta Bacau – CSM Bucuresti 3-2. Partida Penicilina Iasi – CSM Lugoj va avea loc astazi.

Programul rundei viitoare (14 februarie): Medicina – Alba Blaj, CSM Târgoviste – U Cluj, Unic Piatra Neamt – SCM U Craiova, CSM Satu Mare- Stiinta Bacau, CSM Bucuresti – Penicilina Iasi, CSM Lugoj – Dinamo Bucuresti.

Clasament

1 Stiinta Bacau 15 13 2 41-12 38p.
2 CSM Bucuresti 16 13 3 42-13 38p.
3 CSM Târgoviste 16 13 3 42-16 38p.
4 Volei Alba Blaj 16 12 4 39-14 37p.
5 Dinamo Bucuresti 16 11 5 36-18 32p.
6 Medicina 16 9 7 32-29 27p.
7 CSM Satu Mare 16 6 10 24-35 19p.
8 CSM Lugoj 14 4 10 15-32 13p.
9 Penicilina Iasi 15 4 11 16-36 12p.
10 SCM U Craiova 16 3 13 19-42 11p.
11 Unic P. Neamt 16 4 12 16-40 11p.
12 U Cluj 16 2 14 10-45 6p.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014