15 noiembrie 2024

Vinovați

Puțini decidenți i-au luat în serios pe cercetătorii care avertizau că se va schimba clima din cauza poluării și a altor acțiuni nesăbuite îndreptate împotriva mediului. Au fost și încă mai sunt considerate exagerări, bazaconii sau, în cel mai bun caz, pericole prea îndepărtate pentru a-i pune pe gânduri. Nu-mi place să spun asta, dar cred că oamenii care au putere economică și putere de decizie devin tot mai puțin conștienți de răspunderile lor. Bogații secolelor trecute aveau și educație pe lângă bani.

Pentru cei de azi, soarta mulțimilor a trecut în plan secund. Drogurile nu reprezintă un pericol dacă nu afectează o persoană dragă lor, o rudă sau un prieten. Pesticidele nu sunt interzise decât pe insula pe care și-au cumpărat-o pentru a se izola de vulg. Combinatele chimice poluează, dar aduc bani. În realitate, nu pot fugi, deocamdată, de pe această planetă, iar dezastrele nu acționează selectiv, nici nu pot fi dirijate. Vârstnicii care au peste șase decenii de viață nu au nevoie de statistici ca să-și dea seama că vremea nu mai este cum era. Că forța furtunilor a crescut, că inundațiile nu se mai produc o dată la patru-cinci ani, ci în fiecare anotimp, la fel grindina, că diferențele de 10-12 grade între două zile consecutive sunt nefirești.



În ciuda evidenței, stăpânii lumii par surzi și orbi. Asta nu înseamnă că oamenii obșnuiți sunt mai responsabili. Nici atunci când tornada le smulge acoperișul nu înțeleg că fiecare a pus umărul la stricarea echilibrului și declanșarea dezastrului. Și cel care s-a dus noaptea în pădure și s-a întors cu remorca încărcată cu bușteni, după ce a cumpărat tăcerea paznicului. Și șoferul care a aruncat bateriile pe-un câmp. Și antreprenorul care a ordonat deversarea uleiurilor arse în pârâu, ca să nu mai plătească transportarea și depozitarea lor. Și cultivatorul de pet-uri.

Decidenții sunt vinovați că refuză sau nu știu să organizeze un sistem sănătos, iar cetățenii, că au uitat să iubească locul în care trăiesc. Nu vine Apocalipsa, dar vine scadența. Vom plăti toți, pe rând, pentru lăcomie, lene și trufie. Am ignorat sau ne-a amuzat avertismentul privind încălzirea globală. Acum, mai putem spera că spaima ne va face mai înțelepți înainte ca procesul să devină ireversibil.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014