23 decembrie 2024

Vino și Te sălășluiește întru noi…!

După calendarul ortodox, Biserica se consideră a fi sub adumbrirea Duhului Sfânt, Cel care susține Legea, dar și Cel care vestește tainele viitoare. Ziua cea Mare, despre care ne vorbește Sfântul Evanghelist Ioan (7, 37), ce încheie ciclul sărbătorilor dedicate activității pământești și istorice a Mântuitorului Iisus Hristos, este praznicul dedicat celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi. Iată, la cincizeci de zile după Învierea Domnului și la zece zile după Înălțarea Sa la Cer, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostoli și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume. Nu întâmplător, românii o numesc Cincizecime. Sau Ziua Rusaliilor, în amintirea unei vechi sărbători romane încreștinate în primele veacuri, numărată şi în Constituţiile Apostolice printre cele în care se cuvine a ne elibera de muncile obişnuite.
Rememorăm în câteva cuvinte evenimentul, așa cum îl istorisește Sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor (capitolul 2). Pe când ucenicii se găseau strânși în rugăciune, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate un tunet din cer. Și Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc pogorând peste ei. Urmarea a fost că dintr-odată Apostolii s-au simțit oameni diferiți. Nu mai erau cei dinainte. A pătruns în ei ceva care i-a schimbat substantial. S-a produs a lor convertire de la frică la curaj, de la neștiință la știință, o schimbare în cunoașterea și înțelegerea Mântuitorului, așa cum nu-L mai pătrunseseră până atunci. Înainte aveau nevoie de tâlcuirea parabolelor și a metaforelor din vorbirea Domnului, acum devin ei înșiși autori de metafore. Cincizecimea i-a transformat din pescari în oratori, scriitori, lingviști, poeți, istorici. Ei biruie neputința, fac minuni, rabdă persecuţiile şi martiriul, pecetluindu-și jertfa de mărturisitori ai Evangheliei. Aceste schimbări i-a uimit pe toți, până la a-i înfricoșa și a-i smeri. Și le-a blocat pornirile de a mai pune întrebări. În afară de una esențială: Ce să facem? Apostolii le-au răspuns: pocăiți-vă, botezați-vă, transformați-vă viețile și veți primi și voi pe Duhul Sfânt, Care lucrează acum prin noi. Va lucra tot așa și prin voi! Și a lucrat. Ei, ascultătorii, convertiții au pus bazele Bisericii atunci, în ziua Cincizecimii. Și același Duh Sfânt lucrează până astăzi prin cei botezați, în Biserica ce este aceeași.
Să încercăm și noi a ne zidi, dar, inimi apostolești, asemeni unui Rug nears. Pentru a trăi Rusaliile continue ale Ortodoxiei, Biserica Vie și pururea dătătoare de Viață.

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img