Vindecarea Slăbănogului

Sfânta Biserică Ortodoxă a rânduit ca în cea de a doua duminicădinPostul Mare să fie citită o pericopă evanghelică ce ilustrează, printr-una din multele vindecări săvârşite de Iisus, strânsa legătură ce există între suflet şi trup, dovedită de puterea curăţitoare de păcate a Mântuitorului, ca mijloc de eliberare de suferinţele trupeşti. Iisus vindecă un slăbănog din Capernaum, ce fusese adus în faţa sa de patru inşi pe o targă coborâtă prin acoperiş, într-un mod aparte: înainte de a-i oferi vindecarea propriu-zisă, îi spune paraliticului: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. Mântuitorul îl însănătoşeşte pe cel bolnav de paralizie vindecându-i mai întâi sufletul, care era bolnav din cauza păcatelor nemărturisite şi neiertate, şiabia după aceea îi spune: “Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”. Prin aceasta, Evanghelia evidenţiază legătura dintre păcat şi boală.
De remarcat este şi faptul că Mântuitorul Hristos se adresează slăbănogului din Evanghelia acestei duminici numindu-l fiu. Amănuntul este important, pentru că nu toţi oamenii care au venit în contact cu Mântuitorul au fost întâmpinaţi cu acest apelativ. De obicei, El numeşte fiu sau fiică doar pe oamenii foarte credincioşi. Văzându-l Mântuitorul pe slăbănog că-şi suportă suferinţa în tăcere, în răbdare, în smerenie şi în nădejdea vindecării, i-a zis: “Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. De aici rezultă că noi devenim fii duhovniceşti atunci când ne pocăim, când răbdăm cu smerenie toate încercările, cu speranţă şi cu credinţă puternică în mila şi în harul lui Dumnezeu, care ne vindecă.
Evanghelia aceasta ne arată că nu trebuie să ne îngrijim doar de vindecarea trupului, ci mai ales trebuie să fim preocupaţi de vindecarea sufletului. Din cauza păcatului, sufletul se îmbolnăveşte, se slăbănogeşte, iar puterea sa de a iubi pe Dumnezeu şi pe oameni slăbeşte, încetul cu încetul, până la insensibilitate completă. Păcatul, ca boală a sufletului, trebuie curăţit prin iertare, prin spovedanie, prin pocăinţă, iar deodată cu sănătatea sufletului trebuie să o cerem şi pe cea a trupului. Învăţăm, aşadar, că mai întâi trebuie să ne îngrijim de iertarea păcatelor şi de vindecarea noastră interioară, de păcatele ştiute şi neştiute, de păcatele cunoscute de alţii ori numai de Dumnezeu şi de noi înşine.
Această Evanghelie mai conţine un detaliu din care putem extrage înţelesuri deosebit de importante pentru viaţa noastră: vindecarea slăbănogului nu se face la cererea acestuia – întrucât nu mai era în stare să vină singur la Hristos – ci ca urmare a credinţei celor care l-au adus la Mântuitorul…

Sfântul Evanghelist Matei ne spune: „Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. Prin aceasta vedem cât de importantă şi folositoare este şi credinţa altora, nu numai a noastră, personală, atunci când îi cerem ceva lui Dumnezeu.
Aici vedem şi taina rugăciunii Bisericii, în care nu ne rugăm doar pentru noi înşine, ci şi pentru toţi cei bolnavi, cei întristaţi, cei suferinzi, pentru călători, pentru cei care sunt singuri, pentru cei care pătimesc, pentru cei care sunt în închisori şi pentru tot sufletul “cel întristat şi necăjit” care aşteaptă milă de la Dumnezeu. Evanghelia ne îndeamnă să ne îngrijim şi de vindecarea altora, să facem fapta bună de a-i ajuta pe alţii să se vindece, atât de boala păcatului, cât şi de suferinţele trupeşti.
Prietenii slăbănogului sunt oameni cu credinţă puternică şi cu dragoste multă faţă de Dumnezeu şi faţă de omul suferind pe care l-au adus la Iisus ca să-l vindece. Iar Mântuitorul a lăudat tocmai credinţa lor plină de milă, de multă compasiune. Deşi, probabil, cunoşteau păcatele pe care Mântuitorul i le-a iertat slăbănogului, ei nu l-au judecat pe acest păcătos, ci l-au ajutat, după cum nici Mântuitorul nu l-a judecat, ci l-a iertat, văzând credinţa lor.
Urmând exemplul celor patru, şi noi creştinii zilei de azi trebuie să ne rugăm să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de puterea vindecătoare a iubirii izvorâte din credinţă şi care se arată în întrajutorarea semenilor, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!

Pr.dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan”Bacău