Matusa Liuba si borsul ei faimos
Firava, cu mâinile subtiri stânse in poala, cu privirea pierduta peste multime, pare o statuie a resemnarii. Prima impresie este cum nu se poate mai inselatoare. Liuba Curteanu a acceptat tot ce i-a oferit viata, bun sau rau, cu bucurie si curaj. Nici urma de tristete in amintiri sau in povestile zilelor pe care le traieste.
“Ce cauta o femeie de vârsta mea in piata, ma intrebati? Asa vreau eu. Doctorii spun la televizor ca batrânii ar trebui sa se plimbe 45 de minute pe zi. Plimbare imi trebuie mie? Sa merg gura-casca prin oras? Vin in fiecare zi aici, ma misc si ies de doua ori câstigata: e bine si pentru sanatate, si pentru buzunar.” La cei 91 de ani pe care spera din tot sufletul sa-i implineasca in septembrie, Liuba Curteanu are mintea sanatoasa si spiritul ascutit. Chiar si trupul i-a ramas credincios. “Mai fac tensiune mare, dar de asta au si tinerii, si dureri de picioare. In rest sunt bine. M-a «vazut» nepoata mea, care-i doctorita. Si-a luat un aparat care ii arata cum functioneaza toate in om. O minune!”
A lasat totul in urma
Liuba Curteanu poate fi vazuta zi de zi in Piata Miorita. La cei 91 de ani ai sai este nelipsita de la munca. Povesteste cum a trait dincolo de Prut si cum a ajuns in România, de parca toate s-ar fi intâmplat ieri. “Tata a avut cârciuma. Eu eram nevasta de preot, dar dupa razboi a trebuit sa lasam tot si sa fugim (povesteste ca le-a ramas un butoi cu bani de aur ingropat in satul natal, n.r.). La cârciuma venea multa lume. Din avion au fost fotografiati si, cica, dadeam mâncare unor urmariti. Un vecin mai batrân mi-a zis ca daca au pus ochii pe noi, trebuie sa plecam. M-am mutat cu sotul si fata in Sascut.” S-a angajat la fabrica de zahar. Nu poate uita cum veneau taranii cu carutele pline de sfecla. Nu mai pridideau la inregistrat si la impartit zaharul. “Sotul meu era preot si aici, dar in timpul liber lucra la fabrica. Tinea actele. Am ajuns sa ne cunoasca toata lumea din zona. Si acum mai vin prin piata oameni care erau tineri sau copii la vremea aceea. Ma strâng in brate si isi aduc aminte ca le dadeam zahar. Totul s-a stricat, totul s-a dus…” Liuba Curteanu a iesit la pensie, a ramas vaduva si s-a mutat la unul dintre cei trei copii, aproape de piata. Ce le prisoseste din gradina vinde in piata. Nici acasa nu sta degeaba. Camara si congelatorul sunt deja pregatite pentru iarna. “Nu cumpar sucuri, fac siropuri. Prepar dulceata si zacusca, pun vinete la congelator.”
Borsul de la matusa Liuba e celebru in cartier
Dupa 5 minute de sfat, parca o cunosti de o viata. Râde sincer când deapana amintiri, dar nu se sfieste sa certe clientii mofturosi. Si sunt tare multi! Se apropie cu un aer plictisit, pipaie capatânile de usturoi, scutura bidoanele de bors, cântaresc in mâna pungile cu fasole, comenteaza des si cumpara rar. “Luati usturoi, ca-i de anul asta, proaspat, aromat si tare. Va duceti si cumparati cu kilu din cel chinezesc, dat cu prafuri si cu radacina albastra. Va trece albastreala in sânge.” Unii se intorc din drum, altii ba. Borsul se da mai bine. “Iau de ani de zile de la matusa”, marturiseste un barbat, dupa ce bea cu pofta din borsul oferit spre degustare. “Altii se duc mai incolo, la magazin. Am vazut cu ochii mei cum amestecau prafuri cu apa intr-un cazan, apoi l-au pus in bidoane si in vitrina.” Sprintena, matusa Liuba serveste clientii, aseaza pungile cu fasole, indreapta rândurile cu capatâni de usturoi. Nu accepta ajutor. “Doar nu-s teapana, râde. Când oi fi, oti vedea taraba goala.”
Doina Mincu
