22 decembrie 2024

Vin vaccinurile antigripale!

Pentru sezonul 2019-2020, privind vaccinarea antigripală, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău i-au fost repartizate 39.660 de doze de vaccin antigripal ce va fi distribuit şi administrat populaţiei considerate de risc, prin cabinetele medicilor de familie.

1.320 de vaccinuri. Atât s-au primit până acum, dar o a doua tranșă de 13.220 de doze va ajunge în această săptămână. Primele vaccinuri vor fi administrate personalului medico-sanitar, cel mai expus virusului gripal, iar următoarele doze, imediat după recepţionare, vor fi distribuite medicilor de famile din judeţ.



Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt:
• persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;
• copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni-59 luni;
• gravidele;
• medicii, cadre sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
• adulţii şi copiii, rezidenți în instituţii de ocrotire social, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
• persoanele cu vârsta ≥ 65 de ani.

„Pentru evitarea apariţiei unei epidemii prin afecţiuni respiratorii acute, specialiştii în sănătate publică recomandă populaţiei să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, mai ales persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să respecte cu stricteţe regulile de igienă elementare, să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume şi să se prezinte la medicul de familie în cazul apariţiei unor simptome de boală.”
Alin-George Năstasă, directorul executiv al DSP Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img