Consiliul Local Bacau ar putea vota saptamâna viitoare proiectul de hotarâre referitor la finantarile nerambursabile
Mult a fost, putin a mai ramas! Dupa luni de amânari si tergiversari, de promisiuni si anunturi contradictorii, municipalitatea va da, in sfârsit, unda verde pentru finantarile nerambursabile alocate in baza Legii 350/ 2005.
Proiectul de hotarâre respectiv s-ar putea regasi pe ordinea de zi a Consiliului Local chiar saptamâna viitoare. „Intr-adevar, e foarte posibil ca sumele respective sa fie suspuse votului saptamâna viitoare”, a admis primarul Bacaului, Cosmin Necula, care a declarat pentru „Desteptarea”:
„Initial, s-a pus in discutie reluarea intregii proceduri a concursului de proiecte pe Legea 350/ 2005. Am decis, insa, sa renuntam la aceasta idee deoarece comisiile de evaluare trimisesera deja notificari catre asociatiile participante la concursul de proiecte”.
Hotarârea de a relua intreaga procedura sub comanda unor noi comisii avea la baza descoperirea unor nereguli in ceea ce priveste o parte din proiectele declarate câstigatoare. Din fericire, nu este vorba de proiecte pe domeniul Sport.
Cele mai multe bube se regasesc la Culte; Dumnezeu cu mila! „Asa este, exista probleme la unele proiecte, motiv pentru care si luasem in calcul instaurarea unor noi comisii de evaluare. In absenta acestora, insa, cel care va taia nodul gordian va fi Consiliul Local, prin mecanismul votului”, a precizat primarul Necula.
Pentru marea majoritate a sportului bacauan si, in special, pentru principalele sporturi de echipa, deblocarea fondurilor nerambursabile este echivalent cu oxigenul.
Astfel, echipa de volei feminin Stiinta Bacau ar urma sa primeasca, prin Fundatia Pro Stiinta, suma de 2.000.000 lei, la fel ca si divizionara B de fotbal, AS Sport Club Bacau. Handbalistii de la CSSM Bacau, club aflat sub tutela Primariei vor incasa 700.000 lei prin ACS Elite Sport, in timp ce nou promovata in Divizia A1 de volei masculin, Stiinta, va lua, in baza Legii 350/ 2005, suma de 600.000 lei.
Dintre toate aceste grupari, nevoia cea mai urgenta de bani o are echipa de fotbal Sport Club Bacau. Si asta pentru ca in acest an campionatul ligii secunde va incepe mai repede ca oricând: pe 30 iulie, inscrierile avnd ca data limita 15 iulie. Mai mult, noul sezon se va desfasura sub un nou format, cu o singura serie de 22 de echipe, ceea ce presupune o suplimentare a cheltuielilor.
Cu jucatorii neplatiti de la inceputul anului si fara venituri substantiale din zona privata, Sport Club Bacau risca desfiintarea in absenta finantarii nerambursabile oferite pe Legea 350/ 2005. Ca atare, deblocarea sumelor permite singurei divizionare B de fotbal a Bacaului sa supravietuiasca. Macar pâna la iarna, atunci când posibilitatea trecerii echipei bacauane in intregime sub tutela municipalitatii ar putea depasi faza simplelor discutii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.