Vă mai amintiți de prăfuitul slogan „o nouă ordine mondială”? Cred că va trebui să scuturăm praful de pe el, să-l golim de instinctele peșteriste (sfere de influențe, război, orgolii de „jandarm al lumii” etc.) și să-l înnobilăm cu virtuți umane. Înspăimântați de ororile tuturor dictaturilor, am aplaudat cu (prea?) mare reverență vorbele lui Churchill – „Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum” – fiind vrăjiți mai ales de partea a doua a zicerii sale („…însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”). Sosirea pe lume a nenorocitului COVID-19 ne spune că va trebui să supraviețuim într-o lume cu totul altfel. Actualul tip de democrație va deveni/ trebuie să devină istorie, dacă specia umană vrea cu adevărat să supraviețuiască. Colapsul mondial în care suntem este și zămislirea nenorocită a acestui tip de democrație. Mucalitul Churchill ne arătase însăși partea tristă a paharului: „Democraţia este un sistem politic prost…” Zeii actualului tip de democrație – concurența, profitul, libertatea, progresul, egalitatea – vor trebui reformați revoluționar/ înlocuiți sau îmblânziți ca niște sălbăticiuni turbate. Sistemul de valori trebuie reconstruit. Ocolind satrapismul și anarhia, respectând, mai mult ca niciodată, drepturile și libertățile insului, desigur. Cred că în materie de gestiune politico-economică și socială este nevoie acum de spirite precum Einstein sau Nietzsche; sau poate că și de mai mult.
Târâș-grăpiș, am trecut peste ciumă, holeră, tifos etc. Vom trece și peste alte variante de coronavirus, cam în același fel, cu lideri ai națiunilor ca vai de mama lor, aleși printr-un vot de interese ale clipei. Strănepoții noștri se vor confrunta însă cu provocări teribile cărora ar trebui să le întrezărim de pe acum soluțiile. Când Samuel Butler, eseist și romancier englez (1835-1902), ne spunea că „omul va fi pentru mașini ceea ce sunt astăzi câinele și calul pentru om”, îl priveam cu un zâmbet neîncrezător. Acum sunt convins de faptul că strănepoții noștri trebuie să fie pregătiți (de noi, actualii!!!) pentru această variantă de supraviețuire. Subhash Kak, specialist american în inteligență artificială, ne avertizează că roboții vor provoca o epidemie de sinucideri, întrucât mulți oameni, înlocuiți de mașini, căzuți pradă drogurilor, alcoolului, depresiei, vor rămâne fără locuri de muncă. El estimează că doar vreo 500 de milioane de locuri de muncă vor mai fi disponibile, în contextul în care populația planetei se va apropia de 10 miliarde. Ian Pearson, futurolog, anticipează că oamenii nu vor avea altă variantă decât contopirea cu inteligența artificială, într-o specie nouă homo machinus. Elon Musk, unul dintre cei care se tem de efectele tehnologiei, avansează chiar și gândul că oamenii vor fi nevoiți să devină cyborgi pentru a nu fi irelevanți în viitor. Dar dacă un cyborg este o ființă hibridă al cărei creier este uman, iar corpul este (parțial) artificial (grefe, implanturi etc., nu lipsesc nici cei care argumentează că, pentru a compensa limitele lor biologice, oamenii vor trebui să-și integreze computere în creiere. Spirite precum Bill Gates și Stephen Hawking, preocupate și de viitor, ne-au aruncat deseori pe valurile unor asemenea previzibile stihii.
Dacă viitorul speciei umane mai are chef de supraviețuire, trebuie să arunce la coșul de gunoi al istoriei actualul sistem al democrației. Este nevoie de ceea ce nu găsim acum în dicționare: axiocrație. Viitorul va fi al axiocrației sau nu va mai fi. Actuala Biblie politică a devenit o manea mondială toxică. O viitoare teorie a valorilor (inclusiv politice) trebuie reclădită din această perspectivă. Axiologia va deveni știința vedetă a școlilor primare și a academiilor.
Și mai e nevoie, în regim de urgență, de îmblânzirea dorinței. Animalul, se știe, se oprește acolo unde dorința îi este satisfăcută. Omul însă continuă. Această evidență crudă i-a determinat pe filosofii Deleuze și Guattari („Anti-Oedip”) să-l definească pe om ca „mașină doritoare” (une machine désirante).
Va trebui să lucrăm la amenajarea responsabilă a viitorului. Istoria ne spune că supraviețuirea unor popoare/ specii depinde de calitatea acestei amenajări.
