Există o prejudecată încrustată adânc în conștiința noastră colectivă, cum că istoria este determinată de oameni conduși de ideologii puternice. Ideea ar fi că, cu cât mai mulți oameni îmbrățișează o idee, cu atât șansa unei schimbări este mai mare. Imaginea unui Robespierre idealist care conduce masele isterizate de promisiunile unei noi ideologii este adesea evocată atunci când reflectăm asupra revoluțiilor din trecut.
Totuși, realitatea este mult mai complicată și mai prozaică decât această imagine romantică. Pentru că rezultatul unei revolte este adesea determinat mai degrabă de oportuniștii care se alătură mișcării decât de idealiștii care le conduc.
Fiecare evoluție deschide noi oportunități, iar nu rareori acestea sunt sesizate și exploatate de forțele externe care doresc să-și îndeplinească propriile interese, adesea sub pretextul susținerii unei cauze nobile sau a promovării democrației.
Există numeroase exemple în istorie care ilustrează acest fenomen complex și nu trebuie să mergem decât câteva decenii înapoi pentru a găsi un exemplu relevant: „Primăvara Arabă”. Această serie de revolte și proteste în țările arabe, începută în 2010, a fost utilizată de puterile occidentale pentru a interveni în Libia, în timp ce alte state precum Turcia, Iranul și Arabia Saudită au intervenit în Siria, fiecare având propriile lor interese și agende geopolitice.
Putem vorbi despre o întreagă istorie a oportunităților care au condus la schimbări politice în lume, iar în prezent ne aflăm în plină dinamică a acestor jocuri de putere. Multe din aceste manevre rămân ascunse ochilor noștri, controlate și filtrate de interesele dominante.
Sub ochii noștri, se construiește un esafodaj al conflictului în Ucraina, având în vedere că acesta poate provoca schimbări politice semnificative la nivel global.
Va fi extrem de interesant ce se va întâmpla cu România. În acest moment ni se livrează ideea că suntem în cel mai fast moment al istoriei noastre, beneficiind de protecția NATO; deci ne putem permite să călcăm ursul pe coadă. Și alții au avut aceeași impresie și nu au sfârșit prea bine.
Dar un lucru este sigur: orice vom avea impresia că vom putea face, evoluțiile interne vor fi folosite de forțe externe pentru a-și face propriile jocuri. Iar, în funcție de ce oportunități se vor deschide, se va decide viitorul. Noi credem că jocurile sunt făcute; să nu ne culcăm pe această ureche! Și în 1989 aveam impresia că regimul va fi vesnic. Uităm mereu că singura constantă în viață este schimbarea.
Acum trăim euforia electorală. Ni se vinde ideea că avem puterea de a schimba ceva. Și, deocamdată, mestecăm conștiincioși această idee, sedați de aparenta luptă politică. Vom vedea mai spre toamnă, când se vor termina campaniile electorale și când politicienii nu vor mai avea motive să se poarte cu mănuși, cum vor fi vremurile și ce oportunități se vor deschide.
Deocamdată e bine: datoria națională a depășit 50% din PIB.
