Elevii clasei a XII-a de Arhitectura, profesor indrumator – arh. Iuliana Geliman, de la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau, si-au prezentat, intr-o expozitie, organizata la Galeriile Frunzetti, lucrarile de atestat, constând in proiecte, machete si studii tehnice, acestea constituindu-se in examene de final de studii.
Au fost prezenti la acest moment important din viata viitorilor arhitecti primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, viceprimarul Vasile Tescaru, membri ai Ordinului si Uniunii Arhitectilor, artisti, profesori, parinti, care au adus aprecieri pentru activitatea colegiului, astfel ca, de pe bancile lui, sa promoveze, an de an, buni specialisti, cei care vor „desena” viitorul urbanistic al judetului Bacau. Primarul municipiului Romeo Stavarache le-a vorbit elevilor despre proiectele de viitor ale orasului, la care sunt chemati si sa se implice, in conditiile in care Bacaul si-a configurat o strategie indrazneata de dezvoltare.
Dupa vernisaj, fiecare elev si-a prezentat si sustinut lucrarea, iar comisia de examinare si apreciere a acordat note, care vor atesta pregatirea in domeniul pe care si l-au ales. Lucrarile elevilor absolventi sunt proiectate sa raspunda cerintelor pietei secolului XXI, a tendintelor care domina proiectarea si arhitectura mondiale si nationale, folosind materiale ecologice si resurse energetice naturale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.