“Un actor trebuie sa stie sa joace si rolul unui copac”, imi spunea cu ceva ani in urma Firuta Apetrei, actrita care, in cei 35 de ani de cariera, a jucat numeroase si importante roluri din dramaturgia nationala si internationala, pe scena bacauana. Roluri principale, roluri secundare, episodice… roluri.
* Sunt mereu nemultumita de mine. Nu privesc in urma cu mânie, imi iubesc trecutul.
De mai multi ani vrea sa fie distribuita in “Vizita batrânei doamne”, insa piesa nu a fost programata. Acum, pe 20 februarie, isi aniverseaza ziua de nastere, iar duminica, pe 22 februarie, pe scena, de la ora 18, va fi Kristine Linde, din “Nora”, unul dintre cele mai longevive spectacole, mereu jucat cu sali pline. Ii vor fi alaturi colegii Noemi Judeu, Stefan Ionescu, Ion Goranda, Viorel Baltag si Anca Bucsa. Ceilalti o vor aplauda din culise, iar spectatorii o vor imbratisa cu privirile din sala, care, sunt sigur, ca de fiecare data, va fi plina, din iubire de teatru.
* Cred ca actorul are o disponibilitate de a trai intens si, mai mult, de a trai mai multe vieti intr-o viata.
Firuta Apetrei s-a nascut in satul Frumoasa, comuna Balcani, voia sa se faca balerina, sa zboare printre fluturi, insa la 19 ani Traian Valeriu, director pe atunci, a adus-o in teatru. Si a ramas. L-a cunoscut pe Dinu, “Dinu a fost un actor cu har, cu talent, cu talentul ala pe care eu nu stiu sa-l definesc. Pentru mine Dinu este plecat undeva, are o treaba si il astept sa vina. Chiar daca au trecut ani, eu il astept…”
* Talentul este ceva pe care eu nu-l pot defini. Probabil ca este o combinatie de mai multe atribute. Nu-i ca in matematica. La noi intervine inefabilul, vocatia, trairea, sufletul. Eu am ceva ani si nu stiu ce este talentul.
Nu stiu daca a jucat acel rol, rolul copacului, nu stiu daca isi mai doreste sa fie distribuita in “Vizita batrânei doamne”, a devenit insa profesor de teatru si regizor. Ca regizor cu “Amalia respira adânc”, Daniela Vrânceanu a câstigat Premiul pentru cel mai bun one woman show, in 2008, la “Gala Star”, iar cu “Eu, mama si bunica”, Florina Gazdaru a primit trei importante premii, in 2014, tot la “Gala Star”.
Este mama a doi copii minunati, artisti, si ei: (“Poate si noi, eu si Dinu, le-am dat câte ceva. Poate”).
* Chiar daca nu stiu ce inseamna sa fii puternic, pentru mine sa fii puternic inseamna sa accepti tot ceea ce iti vine de la viata. Viata este o experienta nesfârsita, de la care mereu inveti.
*Spectacolul este altceva, el te innobileaza, te scoate din cotidian, te face sa visezi, sa gândesti, sa te golesti de gol si sa te infrupti, macar o zi, o ora, din ce li se dadea doar zeilor.
La multi ani, Doamna Firuta!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.