VIDEO: Proiectilele găsite în Pădurea Oituz au fost distruse

    Distrugere muniție

    Distrugere muniție – 18.06.2018



    Posted by ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău on Tuesday, June 19, 2018

    Pompierii pirotehniști din cadrul ISUJ Bacău, împreună cu colegii de la ISUJ Vrancea, au distrus în Poligonul „Lunca Siretului”, din comuna Săucești, muniția descoperită la sfârșitul săptămânii trecute.

    Cele 25 de proiectile explozive calibru 150 mm au fost așezate în trei gropi pregătite în prealabil. Ținem să mulțumim pe această cale Primăriei Săucești, pentru sprijinul acordat prin punerea la dispoziție a unui buldoexcavator.

    Elementele de muniție rămase neexplodate distruse în Poligonul „Lunca Siretului” au fost asanate sâmbătă, 16 iunie, în pădurea din comuna Oituz.

    Reamintim că, în cazul în care descoperiți elemente de muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțați imediat structurile abilitate în gestionarea acestui risc.

    A T E N Ț I E !

    PENTRU EVITAREA CATASTROFELOR SAU A SURPRIZELOR NEPLĂCUTE CARE POT APARE PE TIMPUL UNEI EXCURSII, LA SĂPAREA FUNDAȚIEI PENTRU RIDICAREA LOCUINȚELOR, CÂND EFECTUAȚI LUCRĂRI AGRICOLE ȘI ÎN ALTE ÎMPREJURĂRI, DACĂ DESCOPERIȚI ELEMENTE DE MUNIȚII SAU ALTE OBIECTE CARE VI SE PAR SUSPECTE, ACȚIONAȚI ASTFEL:
    – nu atingeți, nu loviți și nu miscați muniția descoperită;
    – nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
    – nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
    – nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
    – nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
    – nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții;

    Supravegheați zonă în care ați descoperit muniția până la sosirea echipei pirotehnice.

    Când se executa lucrări și se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndeparteaza întregul personal din zona periculoasă și se anunță structurile abilitate de intervenție.

    NEUTRALIZAREA ȘI DISTRUGEREA MUNIȚIILOR SE EXECUTĂ NUMAI DE CĂTRE SUBUNITĂȚILE PIROTEHNICE CARE AU PREGĂTIREA ȘI DOTAREA CU APARATURĂ SPECIALĂ PENTRU ACEASTĂ MISIUNE PERICULOASĂ.

    NU UITAȚI! Nerespectarea acestor reguli poate produce rănirea gravă sau chiar decesul celor implicați.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.