Galeriile Frunzetti găzduiesc, în această perioadă, expoziţia “Boca şi absolvenţii săi”, potrivit unei frumoase iniţiative care durează de câţiva ani. Deschiderea expoziţiei nu a fost însă unicul eveniment de vineri, 7 martie, publicul fiind invitat şi la o lansare de carte, urmată de un scurt recital muzical. Să le luăm pe rând, aşadar.
Deşi visul lui Ilie Boca de a institui în Bacău o facultate de Bellle Arte nu s-a împlinit până la capăt, un început totuşi a existat. E vorba despre o filială a unei facultăţi ieşene, care a funcţionat la noi în oraş, şi unde au studiat câţiva băcăuani înzestraţi, ei finalizându-şi apoi studiile la instituţii de învăţământ superior acreditate. Dar şansa lor a fost de a învăţa cu maestrul Ilie Boca şi cu alţi cunoscuţi artişti plastici băcăuani. Şi de a rămâne într-o strânsă legătură profesională cu maestrul lor, care i-a învăţat un meşteşug şi le-a transmis legile muncii ca desăvârşire.
Relaţia maestru-discipol are o energie iradiantă, conţinând şi un puternic sentiment de neţărmurit respect afectuos. Singular prin viziune şi prin tipul de sensibilitate, Ilie Boca nu este însă şi un însingurat, plăcându-i să se înconjoare de discipoli, să dăruiască din cunoaşterea sa. Generos fiind, a ştiut să se împlinească şi prin ceilalţi, deschizându-le drumul spre artă, îndrumându-i spre realizare profesională.
În expoziţia “Boca şi absolvenţii săi”, maestrul are alături, pe simeze, optsprezece artişti: Geanina Ivu, Dumitru Macovei (ale căror interesante şi frumoase personale le-am admirat anul trecut), Marius Crăiţă-Mândră, Dionis Puşcuţă, Viorica Zaharia, Liliana Dumitriu, Tamara Antal, Carmen Voisei, Monica Carp, Doina Munteanu, Constantin Tănăsache, Adrian Paiu, Emil Ciuche, Ştefan Suditu, Constantin Ciupercă, Dorel Făcăoaru şi regretatele Camelia Budău şi Viorica Cocioiu.
Am spus la vernisaj că, în contrast cu eterna noastră bombăneală românească, cu veşnica discordie, acest gen de expoziţie este, dimpotrivă, un semn de armonie, de luminoasă uniune confraternă.
Vernisajul a fost urmat de lansarea volumului de versuri “Cu ochii pe noi” a lui Marian Stan, poet şi cantautor, rezident, la ora actuală, în Anglia. Cartea a fost publicată la Editura Brumar, Timişoara, şi este o confesiune lirică directă, fără pudibonderii, făcută pe un ton şugubăţ, mucalit.
Autorul este un ironist, dar ironia e semnul tristeţiii, pentru că poezia lui este expresia unui profund sentiment de dezamăgire. Dacă în piesele lui Shakespeare nebunul, bufonul este cel care spune adevărul, în poemele lui Marian Stan se aude vocea unui copil. Autorul mimează naivitatea, se transpune în pielea unui copil, ia masca ingenuităţii pentru a demasca teatrul lumii, convenţiile, imensa ipocrizie, degradarea, macularea vieţii. Dar poetul nu renunţă la căutarea paradisului pierdut, tânjeşte după candoare, după puritate şi simplitate, după firescul vieţii.
Marian Stan crede în “aurul gândului”, în subtile alchimii, în forţa izbăvitoare a spiritualităţii, în poveştile frumoase, pentru că el este, în fond, un romantic întârziat. Îndrăgostit de poezie şi de muzică, drept pentru care ne-a şi cântat două sensibile compoziţii personale în încheirea unei frumoase întâlniri artistice.
