10 decembrie 2024

VIDEO: Ceata Urșilor lui Gavrilă din Asău, senzația serii la concertul tradițional de colinde de la Sala Radio

Ceata Urșilor lui Gavrilă din Asău (jud. Bacău) a fost una dintre atracțiile serii de duminică la concertul tradițional de colinde, desfășurat la Sala Radio. Spectacolul a încântat publicul cu autenticitatea și energia dansului străvechi, însoțit de ritmurile puternice ale tobelor uriașe.

Membrii cetei sunt îmbrăcați în piei autentice de urs și dansează într-un ritm specific zonei, ținut cu măiestrie de tobe impresionante, unele având un diametru de peste un metru. Printre cei care fac parte din ceată se numără și tinere, ceea ce adaugă un farmec aparte ansamblului.



Originea jocului ursului în comuna Asău se pierde în negura timpului, însă o contribuție semnificativă la forma actuală a spectacolului o are Gavrilă Nicodim. În anii ’60, acesta a introdus pentru prima dată bătaia cu două ciocănele la o tobă mare, idee preluată de la prieteni din Dărmănești. Bătaia ritmică, devenită între timp o marcă distinctivă a cetei din Asău, este creația sa originală și a rămas până astăzi unică și reprezentativă pentru această tradiție.

Spectacolul oferit la Sala Radio a adus în prim-plan forța și frumusețea tradițiilor de iarnă din județul Bacău, Ceata Urșilor lui Gavrilă reușind să impresioneze printr-un dans captivant, plin de energie și autenticitate.

VIDEO: Gina Daniela Badea



Alte titluri

spot_img