Handbal masculin/ Invingatori in ultimul joc de acasa din sezonul regulat, bacauanii vor incheia campionatul, dar nu se stie in ce formula
Stiinta MD – Poli Timisoara 25-21 (13-9)
Ultimul meci al Stiintei MD? Da, insa doar ultimul de acasa, din sezonul regulat. Cert este ca, in ciuda anunturilor alarmiste facute de „secundul” Sorin Birza la mijlocul saptamânii trecute („partida cu Poli ar putea fi ultima pentru noi”), bacauanii vor termina campionatul. In ce formula, nu se stie. Gruparea bacauana se afla intr-un impas financiar creat de ambiguitatile interpretarii Legii 350/ 2005 de catre sefii Primariei.
„Noi ar trebui sa inchidem marti, 31 martie, proiectul de finantare nerambursabila acordat de Consiliul Local Bacau anul trecut. Numai ca, spre deosebire de anii trecuti, acum ni se cere ca, pe lânga cofinantarea de 10 la suta, pe care am depus-o in 2014, sa cheltuim ultima transa, in valoare de 575.000 lei, din surse proprii. Ori, noi nu dispunem de acesti bani. Practic, e o chestie de interpretare a legii”, a declarat managerul Stiintei MD Bacau, Puiu Ciobanu, la finalul partidei de sâmbata, câstigat de Rotaru si Comp. cu 25-21 (13-9) in fata Politehnicii Timisoara. Solutiile nu pot fi decât doua pentru inchiderea proiectului: ori Stiinta MD face rost pâna mâine de cei 575.000 lei („sincer, nu stiu de unde i-am putea procura”, a spus Ciobanu), ori Primaria renunta sa mai impuna studentilor cheltuirea ultimei transe din surse proprii.
In cazul in care nu-si va inchide proiectul, Stiinta MD nu va mai putea beneficia de o noua finantare pe 350/ 2005 prin Asociatia Top Sport, al carui presedinte, Constrantin Apostol, si-a anuntat demisia, ca urmare a condamnarii la inchisoare cu suspendare intr-un dosar de frauda cu fonduri europene. „Noi speram sa putem inchide proiectul, astfel incât sa beneficiem de finantare pe Legea 350 si in acest an. Intentionam sa solicitam aproximativ 70 la suta din suma primita anul trecut, ceea ce ar insemna cam patru milioane de lei”, a declarat Puiu Ciobanu, care a dat asigurari ca Stiinta MD va incheia campionatul, mai ales ca baremurile de arbitraj si cazarea sunt suportate de CS Stiinta: „Campionatul il terminam oricum, chiar daca va fi sa ne deplasam la meciuri cu masinile proprii. Cu ce lot il vom termina, astavom vedea de la 1 aprilie incolo. Avem noua jucatori la final de contract pe care nu-i mai putem tine doar cu promisiuni, mai ales ca in 2015 nu le-am achitat niciun salariu. In plus, cu doua exceptii, toti jucatorii risca evacuarea din apartamente”. Asadar, pâna pe 1 aprilie se va sti cu ce lot si cu ce bani isi va continua drumul vice-campioana României. Nu-i pacaleala. Si nici de gluma.
Stiinta MD: Erhan )14 interventii, Tamas- Vartic (7 goluri), M. Bondar (4), Paunica (3), Johannson (2), Iancu (2), Pinnonen (2), Masachs (2), Rotaru (1), Câmpan (1), Carali (1), Celestin, Stan.
Poli: Dasckalovski (9 interv.), T. Stanescu (5 intrev.)- Chikovani (6 goluri), Leordean (4), Irimescu (4), Fenici (3), Ciubotaru (2), D. Grigoras (2), Santeiu, Kaftin.
Celelalte rezultate ale etapei a 24-a a Ligii Nationale: Minaur Baia Mare- HC Vaslui 34-25, CSM Bucuresti – HCM Constanta 21-25, CSU Suceava- Steaua 31-29, Dunarea Calarasi – HC Odorhei 29-25. Dinamo – Energia Tg. Jiu s-a disputat aseara, iar Potaissa a stat. Programul etapei viitoare, penultima din sezonul regulat (31 martie- 1 aprilie): HCM Constanta – CSU Suceava, HC Odorhei – Minaur, Steaua- Dinamo, Poli Timisoara – CSM Bucuresti, Energia Tg. Jiu- Dunarea Calarasi, HC Vaslui – Potaissa. Stiinta MD sta.
Clasament
1 HCM Constanta 22 14 3 5 630-578 45p.
2 Minaur Baia Mare 22 14 3 5 596-547 45p.
3 HC Odorhei 22 14 3 5 594-566 45p.
4 CSM Bucuresti 22 12 4 6 613-581 40p.
5 Dinamo Bucuresti 21 12 3 6 561-531 39p.
6 Dunarea Calarasi 22 13 0 9 585-570 39p.
7 Stiinta MD Bacau 23 11 4 8 585-571 37p.
8 HC Vaslui 23 8 4 11 616-640 28p.
9 Potaissa Turda 22 8 3 11 596-615 27p.
10 Poli Timisoara 22 7 1 14 604-601 22p.
11 Steaua 22 6 1 15 568-625 18p.*
12 Energia T. Jiu 21 5 0 16 512-561 15p.
13 CSU Suceava 22 3 3 16 522-596 12p.
* Echipa penalizata cu 1 punct.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.