Viceprimarul Cristian Ghingheș a fost exclus din USR în urma unei decizii a Biroului Județean a formațiunii politice. Ghingheș spune că a aflat din presă de decizie și ca o va contesta.
„După doi ani de muncă pentru comunitate ca membru USR PLUS, în urmă cu puțin timp am aflat din presă (căci așa se comunică mai nou deciziile marcate drept confidențiale) că luni, pe 8 noiembrie, Biroul Județean condus de Lucian Daniel Stanciu Viziteu m-a exclus din partid.
Motivul invocat? Patru sesizări în care sunt acuzat că am afectat obiectivele politice ale organizației prin atitudinea pe care am avut-o față de decizia abuzivă de a mi se retrage atribuțiile de viceprimar de către primarul coleg de partid și pe care l-am ajutat să fie ales în septembrie 2020 în această funcție”, a scris viceprimarul pe Facebook.
El spune că motivul real al excluderii sale din partid – care ar însemna și pierderea mandatului de consilier și a funcției de viceprimar – l-ar constitui înțelegerea dintre primarul Viziteu și PRO România, care, în schimbul voturilor din Consiliul local, ar fi urmat să primească funcția de viceprimar.
„În cadrul USR PLUS Bacău nu se discută deloc nici despre această combinație cu PRO România ce trădează angajamentele pe care ni le-am luat față de băcăuani, nici despre direcția greșită a administrației conduse de Stanciu-Viziteu”, a mai spus Ghigheș. „Oricum, voi ataca decizia de excludere atât la nivel intern, cât și în instanță (dacă se va ajunge acolo), unde voi pune pe masă toate elementele de mai sus. Până la lămurirea acestor aspecte voi rămâne membru suspendat, dar îmi voi continua activitatea atât ca viceprimar, cât și în calitate de consilier local”, a mai spus el.
„Dacă partidul (la nivel local, județean, național) va rămâne pasiv la toate acțiunile primarului care contravin angajamentelor și valorilor USR PLUS, menționate de mine mai sus, înseamnă că mă lupt cu morile de vânt și că locul meu chiar nu mai este aici”.
Cristian Ghingheș, viceprimar al municipiului Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.