15 noiembrie 2024

Viceprimarul Dragoș Ștefan, în dialog cu președinții asociațiilor de proprietari

În urma discuțiilor purtate cu mai mulți președinți de asociații de proprietari din Bacău, viceprimarul municipiului Bacău, Dragoș Ștefan, spune că a identificat o serie de probleme punctuale, a căror rezolvare este posibilă si prin implicarea Poliției Locale. De altfel, la întâlnirea de miercuri, 13 martie, a fost prezent și șeful acestei instituții, Lucian Iftene.

Printre punctele abordate în cadrul discuțiilor se numără situația parcărilor neregulamentare, parcarea autovehicolelor de mare tonaj în parcările rezidențiale, regimul construcțiilor fără autorizații, desfășurarea de activități nespecifice în garaje. Totodată, cei prezenți s-au arătat nemulțumiți și de cei care operează schimbări în apartamentele pe care le dețin, fără niciun fel de autorizație, dar și de societățile care intervin pe domeniul public, iar după terminarea lucrărilor nu readuc terenul la forma inițială.



La acest capitol, una dintre soluțiiile identificate este cooptarea în echipa de recepție a lucrărilor și a unui reprezentant al asociației de proprietari, soluție îmbrățișată de cei prezenți. Aceasta a fost prima dintr-un șir de astfel de întâlniri care vizează comunicarea directă și schimbul de informații între executivul municipiului și asociațiile de proprietari, cu participarea reprezentanților diverselor compartimente din primărie (Urbanism, Spații Verzi, Arhitect-șef etc).

Scopul declarat al acestor întâlniri este identificarea tuturor problemelor existente în cartiere, dar și găsirea de soluții pentru remedierea acestora.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014