15 noiembrie 2024

Viceprimarul Cristian Ghingheș acuză că se pregătește tăierea a peste 150 de copaci din curtea CN „Ferdinand I”

Viceprimarul Cristian Ghingheș a anunțat că un plan de „modernizare” propus de municipalitatea băcăuană ar urma să transforme o parte semnificativă din spațiul verde al Colegiului „Ferdinand I” în zone pavate și parcări. Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, Ghingheș a criticat dur inițiativa și a anunțat o serie de măsuri legale pe care le va întreprinde pentru a bloca acest proiect.

Conform declarațiilor viceprimarului, proiectul prevede defrișarea a 2.310 metri pătrați din cei 8.569 existenți de spațiu verde, ceea ce reprezintă o reducere de 27% a suprafeței verzi din curtea colegiului. Aceasta înseamnă inclusiv tăierea a peste 150 de arbori maturi. Ghingheș a subliniat că nu a primit nicio explicație convingătoare pentru necesitatea acestui proiect, sugerând că motivația ar putea fi legată de costul enorm de 13,2 milioane de lei al lucrărilor propuse.



„Nu pot accepta ca în numele unei așa-zise modernizări să dispară 27% din suprafața de spațiu verde din curtea unei instituții de învățământ și implicit peste două mii de metri pătrați de spațiu verde din mijlocul orașului, când noi ar trebui să facem fix invers, adică să majorăm aceste suprafețe verzi,” a declarat Ghingheș.

Viceprimarul a anunțat că va sesiza Garda de Mediu și va depune plângeri oficiale la organele abilitate.

„Sper ca întreaga comunitate școlară să reacționeze și să prevină acest masacru verde,” a adăugat viceprimarul, subliniind că protejarea spațiilor verzi din mediul urban ar trebui să fie o prioritate, nu o opțiune.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014