„Vibrez, simt, trăiesc ceea ce scriu”

De ce scrieți? Cum scrieți? De ce?… Din vocație, din instinct, din obligație,  numai Dumnezeu știe, din… Cum?… După toanele inspirației, ziua, noaptea, metodic, atunci când aveți chef, stimulați de… fazele lunii sau de hachițele altor aștri, cu tone de cafele, cu trabucul înfierbântat?… Aceasta este noua provocare pe care am aruncat-o cu drag în spiritul unor scriitori. Din Marea Britanie, poeta Mariana Zavati Gardner ne mărturisește…
„Am început să scriu de pe băncuţele ṣcolii primare de pe strada Negel, clădirea de dincolo de Turnul de Apă. Învăţătoarea mea de atunci, Doamna Paraschiva / Pia Ţapu, o talentată pictoriţă care m-a învăţat cele patru clase primare, era la sfârṣitul carierei didactice. Doamna scria ṣi piese de teatru ṣi organiza numeroase serbări, la care trebuia să participăm. Îmi amintesc că, zilnic, petreceam una-două ore scriind ceea ce Doamna noastră numea EXPUNERE-COMPUNERE. Scriam pe fel de fel de subiecte. Ne scotea apoi în faţa clasei, ca să citim ceea ce compusesem. Urma critica literară din partea colegilor, care mai pozitive, care mai negative, depinzând de prietenii.

Am urmat Şcoala generală nr. 5, unde am fost îndrumată la limba română de un profesor eminent, Domnul Voicu Ichim, care ne-a perfecţionat în scrierea compunerilor ṣi a recitărilor. Dânsul m-a înscris la un concurs literar în clasa a VIII-a, la care am fost premiată pe ţară cu lucrarea «Ce-i doresc eu ţării mele», premiul constând din participarea la tabăra de creaţie de la Homorod. Acolo am întâlnit mulţi scriitori invitaţi.

Am dat concurs la Liceul «Vasile Alecsandri». Am avut marele noroc de a-l avea profesor la limba română pe profesorul emerit, scriitorul Marin Cosmescu Delasabar, care m-a cooptat în colectivul de redacţie al revistei ORIZONT. Profesorul nostru conducea cenaclul literar al liceului ṣi organiza întâlniri numeroase cu scriitorii, mai des cu poetul Radu Cârneci, a cărui fiică, Magda Cârneci, poetesa de mai târziu, era elevă la liceul nostru.
La Universitatea «Al. I. Cuza» din Iaṣi, am făcut parte din redacţia revistei ALMA MATER/ DIALOG, care avea redactor-ṣef pe scriitorul Alexandru Călinescu. Tot la universitate, am participat la cenacluri literare ṣi am fost premiată la festivalurile naţionale studenţeṣti.

De ce scriu? Scriu din vocaţie, pentru că mă simt fericită la biroul de scris ṣi pentru că mi-am format o obiṣnuinţă, o disciplină a scrisului din «anii de ucenicie» frământaţi odinioară în prima parte a vieţii mele. Este poate o reacţie lirică la supratehnologia care ne copleṣeṣte, o descindere în fantezie, o altfel de reflectare asupra ṣi percepere a celor multe care mă-nconjoară.

Cum scriu? Scriu la biroul din lemn de mahon cumpărat de soţul meu de la un magazin de vechituri în primul an al căsătoriei noastre. De pe peretele dinspre Răsărit mă urmăreṣte icoana pictată pe lemn de măslin ṣi ferecată-n argint la care s-a închinat odinioară bunica mea, învăţătoarea Elisabeta Bucur (née Bugan), de origine din satul Mărăṣti, care scria versuri ṣi-mi citea poveṣti când eram copilă. Tot la această icoană s-a închinat mama mea, farmacista Iulia Zavati (née Bucur). Scriu dimineaţa ṣi recitesc seara târziu, când afară este întuneric ṣi televizorul este stins. Săptămânal, particip la cenacluri-atelier, care durează două ore, unde participanţii citesc în plen cele 500 de cuvinte scrise acasă pe o temă hotărâtă de membri la început de an academic. În acest fel sunt la curent cu stiluri diferite ale scriiturii, cu modalităţi de abordare ale unui subiect anume ṣi răspund unei neliniṣti interioare care mă îndeamnă să comunic în speranţa de a fi auzită de cititori. Vibrez, simt, trăiesc ceea ce scriu. Am o bucurie în suflet în aventura mea în lumea cuvintelor”.