Teama ca în zgomotul si furia de dupa evenimentele din Decembrie nu mai citeste nimeni poezie a fost si nu a fost justificata. Dupa o vreme în care lumea era interesata doar de memorii si de jurnale, s-a revenit la normal.
Poezia adevarata a rezistat vremii si vremurilor prin care am trecut, o spune o mare poeta, Ileana Malancioiu (vorbind despre întâlnirile cu publicul si lecturile de poezie) si nu avem niciun motiv sa nu o credem. Asadar, poetii îsi vad de treaba lor, scriu în continuare si îsi asteapta cititorii. Cu un nou volum ne îmbie acum Dumitru Braneanu, intitulat foarte simplu si direct, fara sofisticare, „Condamnat la dragoste”. Cartea a aparut recent la Editura „Ateneul scriitorilor” Bacau, având drept motto un proverb suedez: „Viata fara dragoste este ca anul fara primavara”.
Poetul este un „îndragostit de iubire”, convins de faptul ca acest sentiment are o forta uriasa, el miscând sori si stele, dupa cum spunea Petrarca. Cu sensibilitate si multa delicatete, Dumitru Braneanu celebreaza femeia iubita, ea umplându-i clipele de lumina. De altfel, întreg volumul sta sub semnul luminii, al seninatatii si pacii sufletesti. Iar versurile curg simplu si melodios. Dumitru Braneanu scrie în maniera traditionalista, nelasându-se prins în mreaja modernismelor si post-modernismelor, adesea sterile, doar învelisuri formale. Simtirea lui e simpla si curata, e sincera. Sinceritatea este marea calitate a acestei poezii translucide, care lasa la suprafata mesajul.
Constient de ceea ce se poate reprosa creatiei sale, Dumitru Braneanu îsi marturiseste credinta în estetica simplitatii, îndemnându-si semenii, cititorii: „Sa traim simplu, cu bucurie si intensitate, fiecare clipa pe care Dumnezeu o daruieste în fiecare zi!” E un îndemn frumos si plin de generozitate, dar nu-i deloc usor de urmat. Pentru ca nu trebuie sa confundam simplitatea cu simplismul, si pentru ca nu orice om are talentul de a fi fericit, dorindu-si putin, adica lucruri adevarate, autentice, traite din plin, fara rest.
Dumitru Braneanu mi se pare un astfel de om înzestrat pentru fericirea calma, calda, întelegatoare, rasfrânta spre ceilalti, nu trufasa si egoista. Iata si câteva stihuri din poezia „ Sub pleoapa ta”: „ma strecor în tine ca într-un templu/ în lumina care urca din radacina/ mângâiere cu trup de vioara/ când te privesc îmi regasesc fiinta/ din timp destramat de iubiri”. Dumitru Braneanu a scris o carte tandra si luminoasa, numai buna de citit în zilele mohorâte si reci, pentru a ne încalzi si însenina launtric.
