La prima vedere, s-ar putea spune ca taxiurile abunda in Bacau, deci se traieste bine de pe urma acestei profesii. Sunt vreo 800 la numar, adica suficiente, dupa cum apreciaza insisi taximetristii.
Desi spun ca practica o meserie ca oricare alta, taximetristii vad altfel lumea din „birourile” lor galbene, pe patru roti, decât noi, ceilalti. Unii dintre ei si-au petrecut aproape jumatate din viata la volanul taxiului, devenit astfel un fel de locuinta, in care ii primesc pe tot felul de indivizi, fara sa stie niciodata cine sunt acestia, daca sunt sau nu periculosi, daca sunt civilizati sau badarani. Asa isi duc traiul taximetristii, pentru un salariu care nu este de invidiat, dar bine macar ca este, fiindca taximetria a ajuns refugiu pentru multi bacauani trecuti in somaj la vârste de peste 50 de ani, când gasirea unui loc de munca este o mare aventura.
Ziua de munca a unui taximetrist, în tura de zi, începe de obicei la ora 7, când si clientii încep sa roiasca: unii merg spre serviciu, altii, spre scoala. Unii trântesc usa, altii nu stiu sa o închida. Unii zic „Buna ziua”, altii îti spun sa nu pornesti aparatul. Si toti se grabesc. Principiul este ca trebuie sa fii amabil si sa câstigi increderea clientului, fiindca poate te va mai cauta si altadata.
Pompier, apoi taximetrist
Vasile Moraru are 52 de ani si practica taximetria inca de acum… doua luni. Adica e unul dintre „bobocii” breslei. A fost sofer profesionist, mai inainte a fost si pompier in cadrul Amurco, dar acum a fost trimis in somaj. Incearca sa faca fata oboselii, stresului din trafic si apoi clientilor
„Cine sa ma mai angajeze la vârsta mea? Am cautat, dar degeaba. Asa ca m-am orientat spre taximetrie. Sunt zile bune, sunt si multe zile proaste, când incasarile sunt mici. Dupa o luna am tras linie si m-am ales cu 11 milioane de lei vechi. Mai pun 5,8 milioane de la somaj si pot sa spun ca am un venit bunisor. Trebuie sa mai treaca timp ca sa imi dau seama daca merita intr-adevar”, spune fostul pompier Moraru.
Lipsa de locuri de parcare pentru taxi
Am stat de vorba si cu unul dintre veteranii breslei, Gheorghe Herciu, care are 20 de ani de taximetrie in spate. A vazut si a auzit atâtea, incât ar umple cu povestiri o intreaga biblioteca daca s-ar apuca de scris. Munceste intre 8 si 12 ore pe zi si spune ca la final de luna se alege cam cu 15 milioane de lei vechi. „Cea mai grea este asteptarea in statie, care nu e plictisitoare, ci ucigatoare de-a dreptul”.
Cum ii sunt clientii? „Sunt destui cei care imi fac necazuri. Sunt si oameni beti, sau care nu vor sa plateasca, sau care fac dezordine in masina. Unii chiar au vomat pe bancheta, altii urinasera pe ei. Dar majoritatea clientilor sunt in regula, chiar daca lumea pare cam posaca. Iar ca sa le descretesc fruntea mai spun câte un banc, iar ei se amuza”, spune Gheorghe Herciu. Imi arata un telefon mobil atent invelit intr-un material textil. „L-a uitat un client. L-am invelit sa nu se zgârie si sper sa vina sa il recupereze. De multe ori gasesc in masina lucruri uitate, mai ales telefoane, umbrele, caciuli, bagaje”, mai spune taximetristul.
Nemultumirea sa cea mai mare este ca in Bacau nu exista locuri suficiente de parcare. „Cum este posibil ca la Autogara, sau intr-un cartier mare cum e Serbanestiul, sa nu existe parcari pentru taximetristi? Daca eu pachez in alta parte sunt amendat de politie, dar daca altcineva parcheaza pe locul meu nu pateste nimic. Bacaul este un oras mic, cursele sunt scurte si ieftine. Nu avem obiective turistice care sa asigure deplasari mai dese. Taximetria nu imbogateste, ci asigura doar un trai minimal”, conchide Gheorghe Herciu.
„Filosoful”
Dan Ioan Bârcaceanu este unul dintre acei taximetristi care poate aborda cu usurinta orice subiect. E pus la punct cu mersul treburilor tarii, cu problemele de viata, cu totul. Are discurs de filosof si se vede ca a intâlnit absolut tot felul de oameni.
„Noi, taximetristii, suntem marginalizati social. Se spune despre noi ca suntem golani, ca injuram, ca nu ne comportam bine in trafic. Insa nu exista padure fara uscaturi, iar a ne baga pe toti in aceeasi oala este incorect. Eu imi fac meseria cu cea mai mare dragoste, stiu sa urc si sa cobor la orice nivel, in functie de client. Ii respect pe toti in aceeasi masura. Clientul pentru mine este ca publicul pentru artist. Cam in proportie de 90%, si clientii ne respecta pe noi”, spune Bârcaceanu. Vrea sa le câstige increderea clientilor si a reusit in buna masura. Dovada este ca unii isi lasa copiii in grija lui ca sa fie dusi la scoala sau il cheama special la comenzi, inclusiv pentru curse in afara orasului.
Dar cu tot respectul pentru client si buna incredere in oameni, a trecut printr-o experienta grea, de neuitat: a primit o bâta in cap de la niste clienti, in timp ce ii ducea pe strada Trecatoarea Holtului. A fost tâlharit si mai poarta si acum in crestetul capului cicatricea adânca. Dar de taximetrie nu s-a lasat. Intr-o prima faza a practicat-o 10 ani, apoi alti 10 ani a fost sofer de camion, iar de 10 ani este din nou taximetrist. Ca si ceilalti, câstiga si el ceva mai mult decât salariul minim pe economie, dar are acelasi principiu: nu face meseria ca sa se imbogateasca, ci ca sa traiasca decent, la un nivel minim.
Dijma
Tot ce câstiga taximetristul intr-o zi este dijmuit. Cam 20% ii ramân in buzunar, în functie de contractul încheiat. Dijma se poate modifica si în functie de tipul de combustibil cu care merge masina. Alti bani merg, uneori, pe rata masinii, iar restul la firma. Indiferent daca e iarna si temperaturile scad la -25 de grade, drumul e înghetat si cauciucurile aluneca sau daca e vara, iar asfaltul e mai încins ca o tigaie si masina se transforma intr-un cuptor pe roti. Si indiferent de riscuri. Apropo, stiati ca taximetristii sunt printre putinii soferi care nu sunt obligati sa poarte centura de siguranta tocmai pentru a fi capabili sa se apere in fata unei agresiuni?
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
