In centrul orasului Bacau, doi tineri impart trecatorilor pliante. Sunt seriosi, chiar gravi. Dupa patru ore, pleaca impreuna spre casa. Par un cuplu, dar nu sunt. Ii leaga chiria pe care o impart, prietenia si o sentinta: infectati cu HIV. Lacramioara si Ovidiu sunt voluntari ai asociatiilor HIV/SIDA. Pentru ei, cea mai importanta zi a anului este 1 decembrie, cand ies in strada si amintesc lumii despre aceasta maladie si victimele ei, vii sau moarte.
Ovidiu si Lacramioara sunt prieteni. Pare ciudata aceasta amicitie intre un baiat si o fata. „Nu este, spune Ovidiu. Noi locuim in acelasi apartament, ne gospodarim, ne ajutam, ne intelegem. Suntem departe de familie si avem nevoie unul de celalalt. Simplu”. Ovidiu are 22 de ani. I-a implinit chiar ieri. De 9 ani are virusul HIV in corp. Pana la 16 ani nici nu a stiut. Era mereu bolnav, dar niciun medic nu s-a gandit sa-i faca testul. 15 iulie 2003 este ziua care i-a ramas intiparita in minte. „Atunci am aflat ca sunt seropozitiv. Tot intrebam ce inseamna, dar nimeni nu imi explica. Abia dupa un an am aflat totul despre HIV si SIDA. Pana atunci am crezut ca ma voi face bine.” Reactia familiei sale a fost de neinteles. Atat l-au intrebat: aCe-i aia? Cum ai luat-o?a. Lupta singur cu boala. A lucrat in constructii, dar nu rezista mai mult de 2 luni pe santier. A fost calificat numai in meserii incompatibile cu starea lui de sanatate: zugrav-vopsitor, dulgher, tamplar, parchetar. Acum, traieste numai din indemnizatia de 600 de lei care se acorda persoanelor cu handicap de grad II.
HIV inchide toate usile
aAs vrea sa-mi vad de viata mea, sa nu ma imbolnavesc prea des si sa nu fiu dat afara de peste tot cand afla patronii ca am HIV”. A trecut din slujba in slujba. „Am lucrat in toate supermarket-urile. Cum s-a aflat de boala mea am fost alungat.” Ovidiu a incercat de fiecare data sa discute de la om la om cu angajatorul, dar fara succes. „Sunt atatea boli, dar numai de HIV se sperie lumea. Pana si medicul de familie ne face greutati. Desi legea spune clar ca diagnosticul se trece pe adeverinte numai cu acceptul pacientului, doctorita noastra refuza sa-si puna parafa daca nu scrie ca suntem seropozitivi. Cu asemenea adeverinta unde sa te angajezi?”
aIncercam sa traim normal”
Lacramioara e o mana de fata. Pare de 12 ani, desi are 21. Suferinta i-a asprit zambetul. Cel mai trist subiect nu este boala, ci familia. „Cand vedem cum alti copii stau in spital cu parintii sau sunt vizitati mereu, ne doare. Pe mine m-au dat ala stata cand au aflat ca am HIV. Tata m-a smuls din bratele mamei si m-a dus. Dar nici ea nu m-a oprit. M-a despartit de fratii mei si s-a suparat cand i-am cautat si ne-am reintalnit. E greu sa fii singur in aceasta boala”. Cand sta noaptea cu ochii in tavan incearca sa-si dea seama cum a fost infectata. Are atatea complicatii, de la infectii la blocaj renal, incat a pierdut sirul internarilor. „Stim ce riscam. Ne-au murit doi colegi de apartament. Dar si oamenii sanatosi mor. Incercam sa traim normal”. In ochi i se citeste vointa. Luna de luna, din putinul ei, pune bani intr-un cont, pentru o garsoniera.
Dragoste cu HIV
Ovidiu si Lacramioara nu se mai plang de mult de boala. Nu se considera nici blestemati, nici condamnati. Au puterea sa se gandeasca la altii. „Sunt multi tineri care risca sa fie infectati. Cunosc o fata seropozitiva care are relatii cu multi baieti. Nu le spune ca este infectata. Am incercat sa o conving ca e pacat, ca o bate Dumnezeu. Nu intelege. Sunt si baieti care fac la fel. Nimeni nu este in siguranta”. Recent, Lacramioara si Ovidiu au stat in spital. Au cunoscut un adolescent abia infectat. „Desi circula informatia, tinerii tot risca, spune Ovidiu. Ar trebui sa vorbim despre HIV in fiecare zi, nu doar pe 1 decembrie.” Dupa ce au facut parte din imensa fundita rosie umana de la Iasi si au vorbit pe strazile Bacaului despre HIV/SIDA, in linistea de acasa, Lacramioara si Ovidiu au scris un mesaj. „Oricand, in orice moment, poti fi si tu infectat HIV/SIDA. Protejeaza-te si testeaza-te!”Doina Mincu
