O viata traita demn
Locuieste in camin din octombrie 1987. Se gospodareste singur, nu asteapta sa vina femeia de serviciu sa-i mature prin camera. La cei 99 de ani si camasile si le spala tot el. Nu a fost niciodata bolnav si nu a stat nici macar o zi in spital. Secretul longevitatii lui: cumpatarea.
Nu are decat patru clase, dar atat tinerii cat si batranii au ce invata de la el. A implinit ieri 99 de ani si este veteranul Caminului pentru Persoane Varstnice Bacau si ca varsta si ca vechime in aceasta unitate. Jenica Nita, cel mai vechi membru al marii familii din camin, a pasit in cel de-al o sutalea an, senin, multumit de felul cum si i-a trait pe cei 99. In camera lui din camin, unde a venit in octombrie 1987, este o ordine desavarsita. Curatenie, asijderea. Pernele de pe pat sunt infatate cu fete brodate, de un alb imaculat. La fel este si camasa de pe Jenica Nita. Alte vreo trei camasi albe, proaspat spalate si calcate sunt agatate frumos in cuier. “Albul este frumos, ne spune Jenica Nita. Toata viata mea am avut numai camasi albe. Eu mi le cumpar si mi le spal. Apa calda este, perlan (detergent – n.n.), la fel. Colegii mei le dau la spalatorie, dar mie nu-mi place sa fie amestecate cu ale altora. De cand am venit in camin numai eu le spal. Da’ ce, este greu? Barbatii numai daca nu vor, nu pot spala! In armata cum se spala? Acolo faceau si acasa, nu? Altii au o mizerie in camera lor! Ti-e sila sa intri la ei! Eu fac si curat in camera. Aici, in camin, sunt femei de serviciu, dar imi place mie sa matur. Asa am trait acasa. Cand era nevoie, puneam si eu mana la curatenie.” Fetele de perna si de masa dar si cuvertura de pe pat el si le-a cumparat. Are si patru costume, patru perechi de pantofi si doua de sandale. La anii lui inca mai merge la magazinele din apropiere pentru a-si cumpara detergent si cele necesare gospodaririi in camera. "Este o persoana extraordinara, confirma Nicoleta Ciubotaru, asistentul social al caminului. Se ingrijeste singur, el isi face treburile gospodaresti si cu mare pricepere. Niciodata nu am auzit comentarii la adresa lui si nici din partea lui referitor la altii. Asemenea oameni chiar ar trebui sa-i punem in rama, pentru ca au avut o viata frumoasa, exemplara!". Cu aceeasi admiratie vorbesc despre el si cei din conducerea unitatii, precum si medicul acesteia.
Patru ani in razboi
De departe se vede ca a fost un om gospodar, harnic. S-a nascut in 17 iulie 1912 in Adjud. A facut numai patru clase si de mic i-a ajutat pe parinti la treburile gospodaresti. Mai ales ca era de lucru, slava Domnului! "Am avut trei hectare de pamant si vreo 50 de ari de vie. Cresteam boi, vaci, porci, gaste, rate. Nu cumparam nimic de mancare. Oua adunam cu cosarca", isi aminteste cu nostalgie. S-a casatorit in 1936 si la scurt timp a avut primul baiat. La trei ani dupa el i s-a nascut cel de-al doilea. Dar a venit razboiul si a trebuit sa plece pe front. Patru ani, intre 1941 si 1945, si i-a pierdut din viata in razboi. "Am luptat in linia intai, ne povesteste batranul. Eram observator inaintas. Mergeam in recunoastere. Am ajuns in Rusia, la Stalingrad. Apoi, cand ne-am aliat cu Rusia am luptat impotriva nemtilor. Am fost in Cehoslovacia, aproape de Praga. A fost cumplit, dar m-a ferit Dumnezeu. M-am intors sanatos acasa, asa cum am plecat."
Necazuri dupa necazuri
Dar la scurt timp dupa ce a revenit acasa a ramas fara pamantul pe care il avea. A venit colectivizarea si i l-au luat la CAP. I-au lasat doar un sfert de hectar. Si pentru acesta trebuia sa munceasca la CAP, pentru ca altfel il pierdea. "Eu eram angajat la depoul CFR din Adjud, sef de tren, dar trebuia sa lucrez si la CAP, pentru ca altfel imi luau pamantul. Pentru cei care aveau si un salariu, ca mine, era mai usor cu banii. Dar pentru cei care traiau numai din munca de la CAP era foarte greu. Nici la CAP nu era dreptate. Era o hotie! Puneau sefi de echipa sau brigaderi, care habar nu aveau de agricultura." Dar, din truda lui si a sotiei au reusit impreuna sa-si tina cei doi baieti la scoala, sa ii casatoreasca si sa il aseze pe fiecare la casa lui. Dar viata avea sa il incerce mult mai dur decat a facut-o in timpul razboiului si apoi la colectivizare. In 1982 i se prapadeste primul baiat, la varsta de numai 45 de ani. La doar doi ani, il pierde si pe cel de-al doilea. Acesta avea 48 de ani. Ambii au avut tumora la cap. Si peste inca doi ani a ramas si fara sotie, dupa o casnicie de 50 de ani. Desi are patru nepoti mari, nu a vrut in ruptul capului sa fie ingrijit de vreunul dintre ei. Nu vrea sa fie povara pe capul nimanui. In 1987 i-a lasat toata gospodaria unui nepot si a venit la camin.
"Paharul si tigara scurteaza viata"
In cei 24 de ani de cand locuieste in camin nu s-a certat cu nimeni. A avut de-a lungul anilor patru colegi de camera care "s-au dus" pe rand. Unii erau mai tineri decat el. Care este secretul longevitatii lui? "Ce manca lumea mancam si eu. Dar nu am fumat si de baut, beam cate un pahar de vin, dar nu ca sa cad in branci. Paharul si tigara scurteaza viata! Aceste doua vicii daca le ai, esti gata!" In viata lui nu a fost niciodata bolnav, nu a stat vreo zi macar in spital. Acum doar picioarele il cam dor. Merge, dar nu prea departe. De vazut, vede foarte bine. Citeste fara ochelari si poate baga ata in ac fara probleme. Pe noptiera de langa pat este o carte groasa de rugaciuni. Cand nu se ocupa de treburile gospodaresti, citeste carti sfinte si se roaga. Prin toata camera sunt numai icoane, candele si carpete cu scene din Biblie. La biserica se duce mai rar, pentru ca nu mai poate sta mult in picioare, asa ca si-a amenajat un adevarat altar in camera. "Ma rog in camera pana va veni la mine parintele sa ma ia, o spune impacat. Nu mi-e frica de moarte. De ce sa-mi fie? Nu mi-a fost frica pe front… Odata si odata tot trebuie sa mor. O sa traiesc atata cat imi este dat de la Dumnezeu!". La multi ani!
Elena Tintaru
